Laika nu a fost singurul animal sacrificat pentru ambițiile spațiale ale oamenilor. Tragica soartă a cimpanzeului Ham, trimis în spațiu de americani [VIDEO]
Despre Ham, primul cimpanzeu care a ajuns în spațiu, se spune acum că ar fi deschis noi drumuri pentru omenire, dincolo de stratosferă. Pentru iubitorii de animale, aceasta este o altă poveste extrem de tristă.
Vezi și: Prima ființă din spațiu nu a fost un om. Trista poveste a cățelușei Laika, trimisă de ruși la moarte
Cimpanzeul care a fost sacrificat pentru „binele” omenirii
Evenimentul de pe 31 ianuarie 1961 a marcat un moment crucial în istoria explorării spațiului, când Ham, un cimpanzeu tânăr, a călătorit în spațiu, devenind primul din specia sa care a făcut acest pas. Cimpanzeii spațiali, sau „Astrochimps”, ocupă un loc special în inimile celor care iubesc, cu adevărat, animalele.
Suferința cimpanzeilor ce făceau parte din programele forțelor aeriene, cei folosiți în primele zile ale cercetării spațiale și urmașii lor, a inspirat-o, de altfel, pe Dr. Carole Noon, să creeze fundația Save the Chimps, în SUA.
Născut în Camerun, în anul 1957, Ham a fost capturat și adus la o facilitate din Florida, numită Miami Rare Bird Farm. În luna iulie a anului 1959, a fost transferat la baza aeriană Holloman din Alamogordo, New Mexico, pentru a fi antrenat pentru zborul spațial din cadrul Proiectului Mercury.
Pe atunci, Ham era cunoscut sub numele de Chang sau #65 și a fost rebotezat fix înainte de zborul spațial după acronimul pentru Holloman Aero Medical.
Ham și alți cimpanzei tineri, printre care Minnie și Enos (care avea să devină primul și singurul cimpanzeu care a orbitat Pământul), au fost antrenați să stea perioade lungi închiși într-un scaun și să opereze pârghii de răspuns la semnale luminoase, în cadrul proiectului.
După 18 luni de antrenament, Ham a fost selectat și a devenit cimpanzeul a cărui viață urma să fie pusă în pericol pentru a testa siguranța zborului spațial.
Vezi și: Rusia şi explorarea spaţiului: ziua în care animalele fac istorie
Sfârșitul vieții lui Ham s-a petrecut în singurătate
Pe 31 ianuarie 1961, după câteva ore de așteptare pe rampa de lansare de la Cape Canaveral, Florida, Ham, în vârstă de 3 ani jumătate la acea vreme, a fost propulsat în spațiu.
Zborul lui Ham a durat aproximativ 16 minute, iar animalul a experimentat aproximativ 6 minute de imponderabilitate. În mod incredibil, în ciuda vitezei intense, a forțelor G și a imponderabilității, Ham și-a îndeplinit corect sarcinile.
După zbor, capsula lui a aterizat la aproximativ 200 de kilometri distanță de ținta inițială și a început să ia apă. A fost nevoie de mai multe ore până când o navă de recuperare l-a găsit pe Ham, dar miraculos, era în viață și relativ calm, ținând cont de experiența traumatizantă prin care trecuse.
Când a fost eliberat, în cele din urmă, se spune că zâmbea. Chiar dacă multe persoane au interpretat asta ca fiind un zâmbet de fericire, expresia facială a lui Ham poate fi interpretată de asemenea ca fiind una de teamă și anxietate.
Cea mai bună dovadă a acestui fapt este că, la scurt timp, fotografii americani și-au dorit să-l imortalizeze pe cimpanzeu într-o capsulă asemănătoare, dar Ham a refuzat să mai intre în dispozitivul spațial.
Spre deosebire de ceilalți cimpanzei spațiali, Ham a fost ferit de decenii de cercetare biomedicală, dar a trăit cam toată viața lui în singurătate.
A fost transferat la Grădina Zoologică Națională în 1963, unde a trăit singur timp de 17 ani, înainte de a fi trimis la Grădina Zoologică din Carolina de Nord. A murit la 22 de ani după zborul istoric în spațiu, pe 18 ianuarie 1983, la vârsta estimată de 26 de ani.
Vezi și: De ce trebuie să-ți ții pisica în casă: ce spun oamenii de știință