29 nov. 2023 | 12:46

Google Drive a dat-o în bară: Cum a pierdut fișierele utilizatorilor, ce este de făcut

ACTUALITATE
Google Drive a dat-o în bară: Cum a pierdut fișierele utilizatorilor, ce este de făcut

Utilizatorii Google Drive au raportat recent dispariția anumitor fișiere, unii acuzând că luni întregi de date au dispărut din conturi.

Vezi și: Google Drive se schimbă: care sunt modificările și ce trebuie să faci

Google a recunoscut problema

Acum, Google a recunoscut problema, afirmând că pare să fie cauzată de aplicația Drive for Desktop, a raportat 9to5Google.

Problema este destul de gravă, evident. Un utilizator de pe forumurile de suport ale Google a spus că o foaie de calcul pentru cheltuieli, pe care o actualiza în mod regulat, a pierdut toate datele din ultimii cinci ani, iar istoricul versiunii indică ultima versiune din ianuarie 2019.

„Sunt foarte supărat pentru că aici erau toate datele importante pentru care nu am o copie locală. Am nevoie să recuperez aceste date cu orice preț”, a scris acesta.

Un alt utilizator a spus că unitatea s-a resetat la perioada mai 2023, cu toate datele ulterioare dispărute.

Vezi și: Dacă folosești Google Drive, trebuie să știi asta: o funcție importantă nu va mai funcționa

Ce trebuie să faci, în cazul în care Google Drive ți-a pierdut fișierele

Într-o postare de ieri, Google a declarat că „investigăm rapoartele despre o problemă care afectează un subset limitat de utilizatori Drive for Desktop și vom reveni cu mai multe actualizări”

Gigantul a subliniat că problema afectează Drive for Desktop v84.0.0.0 – 84.0.4.09 și i-a sfătuit pe utilizatori să nu dea click pe deconectare cont, în cadrul Drive for Desktop și să nu șteargă sau să mute un folder specific de aplicație numit DriveFS. Recomandă chiar să faci o copie a folderului de date al aplicației dacă ai spațiu pe hard disk.

Google oferă mai multe modalități de recuperare (sau cel puțin de verificare) a fișierelor șterse. Aceasta include verificarea coșului de gunoi, care acum este golit automat după 30 de zile.

Este, de asemenea, o idee bună să verifici panoul de activități, care arată orice fișiere șterse sau mutate împreună cu data relevantă. Cu toate acestea, pentru această problemă recentă, panoul de activități nu pare să arate că fișierele au dispărut, conform utilizatorilor forumurilor de suport Google.

Vezi și: Cum verifici cât spațiu ai pe Gmail, Google Photos și Drive: ce îți ocupă spațiul din cloud și cât costă un upgrade

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele