03 nov. 2023 | 19:36

LinkedIn are un miliard de utilizatori: Ce funcții de AI a adăugat rețeaua de socializare

ACTUALITATE
LinkedIn are un miliard de utilizatori: Ce funcții de AI a adăugat rețeaua de socializare

LinkedIn a atins un miliard de utilizatori. Rețeaua de socializare a intrat „în rând cu lumea” și a adăugat câteva funcții de inteligență artificială (AI) pentru utilizatorii săi.

LinkedIn, rețeaua de socializare axată pe afaceri deținută de Microsoft, a declarat miercuri că are în prezent peste un miliard de membri și că adaugă mai multe funcții de inteligență artificială pentru utilizatorii plătitori.

LinedIn a adăugat funcții de AI pentru utilizatorii săi

Depășirea pragului de un miliard de utilizatori plasează LinkedIn – unde membrii mențin un profil asemănător unui CV cu educația, experiența profesională și abilitățile lor profesionale – în topul rețelelor de socializare care include rivali precum Meta Platforms. Aproximativ 80% dintre membrii recenți se înscriu din afara Statelor Unite, a precizat compania, conform Reuters.

LinkedIn are un nivel de membru gratuit, dar oferă și abonamente de la 30 de dolari pe lună. Membrii nivelului de 40 de dolari pe lună vor beneficia de noi funcții de inteligență artificială care pot spune unui utilizator dacă este un candidat bun pe baza informațiilor din profilul său.

Vezi și: Cum să-ți încarci CV-ul pe LinkedIn și să te apropii de jobul dorit

Vezi și: Cum blochezi pe cineva pe LinkedIn și la ce ajută

Ce este Blind

De asemenea, sistemul poate recomanda modificări ale profilului pentru a face utilizatorul mai competitiv pentru un loc de muncă. Instrumentul este conceput pentru a-i ajuta pe utilizatori să treacă “de la ceea ce înainte era doar să vadă un loc de muncă și să se simtă nesiguri, la posibilitatea de a face progrese extraordinare într-o singură sesiune, până la o interacțiune”, a declarat Tomer Cohen, directorul de produse al LinkedIn, într-un interviu.

În plus, LinkedIn a introdus miercuri un buton care va rezuma postările lungi în câteva puncte cheie adaptate pentru fiecare utilizator, de exemplu, oferind unui profesionist în vânzări un rezumat diferit de cel al unui broker de acțiuni.

Pe de altă parte, LinkedIn nu mai e rețeaua favorită de oamenii care vor să se angajeze. Aproximativ 6.000 de angajați Microsoft s-au înscris pentru conturi pe Blind, o rețea anonimă, între 13 și 18 ianuarie, potrivit datelor interne partajate cu CNN de către startup. Angajații au folosit serviciul pentru a specula când vor veni disponibilizările, care departamente ar putea fi lovite și să-i consoleze pe cei îngrijorați.