Cine a decis ce Evanghelii fac parte din Biblie. Ce spun experții, ce importanță a avut conciliul de la Niceea, de fapt
Cele patru Evanghelii din Biblie sunt foarte cunoscute, mai ales credincioșilor. Ele sunt atribuite lui Matei, Marcu, Luca si Ioan, patru dintre Apostolii lui Iisus Hristos. Totuși, multă lume s-ar putea întreba când, cine și de ce au fost alese aceste Evanghelii ca să facă parte din Biblie și nu altele? Răspunsul se află în altă parte decât ar crede destule persoane.
De ce sunt doar 4 Evanghelii în Biblie
Din start trebuie să precizăm că Biblia este o colecție de texte nu a fost creată în felul în care o citim astăzi. Toată Cartea Sfântă este o compilație de povestiri diferite, reguli, profeții și poeme scrise și reformulate de oameni diferiți de-a lungul a sute de ani.
Ea conține 46 de scrieri din Vechiul Testament şi 27 din Noul Testament, printre care se află și cele 4 Evanghelii. Sigur, teologia susține că scrierea textelor sfinte a fost făcută doar de persoane care au au fost „inspirate de Dumnezeu”.
Citește și: Unde s-a născut Iisus, de fapt: oamenii de știință nu sunt siguri
În concepția generală s-a insinuat ideea, reluată și de Dan Brown în faimoasa lui carte „Codul lui DaVinci”, din 2003, că din mulțimea de Evanghelii existente la acea oră, conciliul la Niceea din anul 325 a decis că doar cele patru cunoscute drept canonice pot face parte din Biblie.
Dar adevărul este ceva mai diferit. E drept, împăratul Constantin cel Mare al Imperiului Roman de Răsărit a convocat la Iznik, în Turcia de azi, în anul 325, ceea cea intrat în istorie drept Primul Sinod Ecumenic sau Primul Conciliu de la Niceea, la care au participat între 250 și 318 episcopi creștini, în funcție de sursele care au relatat evenimentul.
Importanța conciliului de la Niceea, din 325
Conciliul a luat, într-adevăr, câteva decizii esențiale pentru dezvoltarea ulterioară a Bisericii creștine, de la adoptarea a 20 de canoane importante, până la stabilirea datei Paștelui și a formulei din Crez.
În plus, a fost declarată ca erezie doctrina lui Arie din Alexandria, care susținea că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar o creație a Tatălui.
Dar nu acolo s-a hotărât ce Evanghelii pot face parte din Biblie. Această problemă se tranșase mult mai devreme, încă din secolul al II-lea d. Hr. De altfel, sfântul Irineu de Lyon le enumerase deja încă din anul 185: Evangheliile după Matei, Marcu, Luca și Ioan.
Citește și: Ce este ”sindromul Ierusalim”. Cum se manifestă, care sunt cauzele apariției lui
Criteriul înșiruirii a fost dat de vechimea scrierii lor, prima fiind considerată cea a lui Matei, din jurul anului 60 d.Hr, iar ultima fiind a lui Ioan, redactată spre finalul secolului I.
Tot din secolul al Ii-lea, Biserica timpurie a decis că alte evanghelii – zeci, la număr – nu pot face parte din corpul Bibliei, ele prezentând deformat, în opinia liderilor Bisericii de atunci, viața și învățăturile lui Hristos.
Ulterior, tradiţia apostolică a transmis Bisericii că aceste patru şi numai aceste patru evanghelii trebuiau să fie cuprinse în lista Cărţilor Sfinte.
Conform lumea.catholica.ro, tradiţia apostolică înseamnă transmiterea mesajului lui Hristos făcută, încă de la originile creştinismului, prin predică, mărturie, instituţii, cult, scrieri inspirate.
Cine a decis selecția acelor Evanghelii
Apostolii au transmis succesorilor lor, Episcopii, şi prin intermediul acestora tuturor generaţiilor până la sfârşitul timpurilor ceea ce au primit de la Hristos şi au învăţat de la Duhul Sfânt.
Este important să reținem faptul că până la apariția cărților tipărite, odată cu Biblia lui Gutenberg, în 1455, prima carte tipărită din istorie.
Până atunci, textele erau redactate de mână, pe hârtie, în cadrul unui proces extraordinar de minuțios, de elaborat, din care nu lipseau, însă, inclusiv adăugirile ori reformulările celor care le scriau.
Abia după apariția primei Biblii – cea a lui Martin Luther – tradusă și tipărită în altă limbă decât cea liturgică, respectiv în germană, în 1522 și, ulterior, în forma finală, în 1534, Cuvântul lui Dumnezeu a putut ajunge la oamenii de rând fără intermedierea preoțimii, singura care cunoștea limba greacă sau variantele în latină ale Bibliei.
Prin urmare, selecția celor patru Evanghelii stabilite ca fiind „bune”, pe care le regăsim și astăzi în Biblie, a fost făcută încă de la începuturile creștinismului, înainte de conciliul de la Niceea.