Episcop, doctor în teologie, martir și fotbalist de renume. Ioan Suciu a jucat și la Roma
Episcopul Ioan Suciu a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Clubului Sportiv din Blaj. Era preocupat de structura materiei, despre care avea discuții însuflețite cu fratele său, Gheorghe, devenit profesor universitar în domeniul chimiei. El a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1948 și a decedat în închisoare.
De la fotbal, la doctor în Teologie, episcop și martir
Alintat de familie Nelucu, Episcopul Suciu a făcut primele trei clase primare la Blaj, iar în clasa a IV-a a învîțat la Beiuş, din cauza Primului Război Mondial. În liceu a fost prieten şi coleg de clasă cu Tit Liviu Chinezu, devenit şi el episcop, decedat, de asemenea, în închisorile comuniste.
Episcopul Ioan Suciu a fost una dintre cele mai puternice figuri ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. De-a lungul vieți sale a fost fotbalist, doctor în filosofie și teologie, preot, scriitor, episcop și martir. El a fost beatificat de Papa Francisc I în anul 2019.
Ioan Suciu, fotbalistul
În Blaj, Ioan Suciu era unul dintre cei mai buni fotbaliști și a fost legitimat la Clubul Sportiv Blaj. El dovedise reale calități sportive, dar era atras și de studiu. La vârsta de 17 ani, împreună cu bunul său prieten, Tit Liviu Chinezu, a decis să devină preot. A continuat însă să joace fotbal din pasiune, atât la Blaj, cât și la Roma.
În Italia a fost trimis în anul 1925 la studii, la Colegiul Bizantin ”Sf. Atanasie”, unde a obţinut titlurile de doctor în filosofie şi în teologie. La 29 noiembrie 1931, a fost hirotonit preot, la Roma, și apoi a fost trimis în țară, unde a fost numit profesor de religie şi limba italiană la liceul comercial de băieţi, apoi la Academia de Teologie din Blaj.
Citește și: Locul din România unde ar fi un izvor sfânt: ce s-ar întâmpla dacă ai bea apă de acolo
În vara anului 1940, în 20 iulie, a fost hirotonit episcop. Ioan Suciu s-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii şi prieten de suflet al tinerilor, fiind supranumit ”Episcopul tinerilor”. Și asta deoarece, după ce studia Biblia cu tinerii, mergea cu ei pe terenul de sport.
Calvarul din închisorile comuniste
Episcopul a combătut comunismul cu toată puterea. ”Astăzi şi în zilele ce vor urma există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii trădător. Există un singur drum în viaţă care te îndepărtează de trădare, cel eroic. Numai pe această cale poţi răscumpăra lumea”, spunea acesta.
Episcopul a ales calea sacrificiului punându-se în calea ideologiei comuniste, iar din acest motiv a fost arestat la 1 noaptea, în data de 28 octombrie 1948. Și de aici a început calvarul pentru el.
Ioan Suciu a fost dus la Securitatea de la Sibiu, iar două zile mai târziu a ajuns la Ministerul de Interne de la Bucureşti. De aici, a fost la Mănăstirea Căldăruşani, transformată în lagăr. În mai 1950 a ajuns din nou la Bucureşti, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor şi unor groaznice torturi,
În cele din urmă a fost transferat la penitenciarul la Sighetu-Marmaţiei, unde a murit în 1953, în urma unei boli de stomac pentru care nu a primit nici un fel de îngrijiri medicale. La căpătâiul lui, în ultimele momente ale vieții, i-a stat prietenul Tit Liviu.
Citește și: Blogger, programator și sfânt, la doar 15 ani: cine a fost Carlo Acutis, beatificat de Papa Francisc
Trupul neînsufleţit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu. Nu se stie exact unde este mormântul. Din punct de vedere juridic nu a fost judecat şi nu a avut o condamnare.
În mai 2019, s-a deschi9s Școala de fotbal “Ioan Suciu”, primul club exclusiv de fotbal și minifotbal, ce va purta în mod simbolic numele episcopului, inițiativa aparținând unor apropiați ai sportului rege din localitate, anunța FRF la momentul respectiv.