06 oct. 2023 | 07:00

Șoferii din România, între mașini vechi și noi. Ce se întâmplă cu Rabla Local, ce autoturisme vând românii, ce cumpără

ACTUALITATE
Șoferii din România, între mașini vechi și noi. Ce se întâmplă cu Rabla Local, ce autoturisme vând românii, ce cumpără

România este cimitirul de mașini al Europei. Unele dintre cele mai vechi autoturisme, într-o stare deplorabilă, se află pe străzile patriei. În teorie, Rabla Local ar fi trebuit să mai remedieze situația. Până atunci însă, nu avem ca referință decât ceea ce promite Administrația Fondului de Mediu.

În multe dintre localitățile din România, a fost implementat programul Rabla Local, care se traduce printr-un voucher de 3.000 de lei în schimbul autoturismelor mai vechie de 15 ani, pe care te angajezi în prealabil să le casezi. Din această săptămână, persoanele fizice care se regăsesc în lista transmisă de Administrația Fondului pentru Mediu vor lua la cunoștință și vor pune în aplicare procedura internă a primăriei de domiciliu, publicată pe pagina de internet a acesteia, transmite AFM.

Citește și Programul Rabla Local 2, confirmat oficial. Se dau 3.000 de lei românilor care își casează mașina veche

Rabla Local continuă în această perioadă

„Prin intermediul Programului privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local) vom elimina din circulație peste 30.000 de mașini care poluează și totodată, cetățenii beneficiează de 3.000 de lei oferiți în schimbul renunțării la aceste autovehicule mai vechi de 15 ani cu o normă de poluare Euro 3 şi/sau inferioară”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculasescu.

Deși cei 3.000 de lei pot fi folosiți în orice fel, este important de reținut că persoana fizică din spatele mașinii vechi se angajează să caseze și radieze vechiul autovehicul din evidența fiscală, dar doar după semnarea contractului de finanțare cu primăria, pentru a beneficia de ajutorul financiar. Nu în ultimul rând, beneficiarul stimulentului de casare se angajează conform ghidului de finanțare că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

Citește și Bani gratis pentru șoferii români prin Rabla Local, faci ce vrei cu ei. S-a prelungit termenul, se dau 3.000 de lei de la primărie

Românii nu mai cumpără mașini vechi la fel ca înainte

Tot în această săptămână a apărut cea mai nouă analiză a ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România) referitoare la primele nouă luni din 2023. Astfel aflăm că, în continuare, românii sunt amatori de Dacia. Față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea autovehiculelor înmatriculate a fost de 15,46% până la 110.011 unități.

Dacia a fost prima în top cu 35.916 exemplare din totalul menționat, urmată de Renault cu 8.271 de unități și Skoda cu 7.997. Topul este continuat de Toyota cu 7.888 unități și Volkswagen – 7.694 de exemplare. Hyundai cu 6.667, Ford cu 5.171, Mercedes, BMW și Suzuki cu 3.510, 3.517 și 3.516 de unități înmatriculate au încheiat top 10.

Pe zona de mașini vechi, pentru prima oară, s-a înregistrat o scădere de la an la an în România, în septembrie 2023. Este vorba de un minus anual de 4,73%, până la 26.227 de unități doar pe luna trecută. Dacă ne uităm la primele 9 luni din 2023, scăderea de la un an la altul a fost și mai drastică, 16,4% pentru mașini vechi vândute în România, până la un total de 202.255 unități.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele