30 iun. 2023 | 12:34

Piața imobiliară începe să pedaleze în gol: cifrele acestea te vor pune pe gânduri, dacă vrei să-ți cumperi casă

ACTUALITATE
Piața imobiliară începe să pedaleze în gol: cifrele acestea te vor pune pe gânduri, dacă vrei să-ți cumperi casă

În cazul în care ai fi interesat să-ți achiziționezi o locuință anul acesta, ar trebui să consulți cu atenție cifrele pe care le vom prezenta mai jos și care ți-ar putea indica un iminent colaps în imobiliare, ceea ce înseamnă că e posibil să avem o scădere a prețurilor, în curând, dacă mai ai puțină răbdare.

Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, scade considerabil activitatea în acest sector important al economiei naționale, în sensul în care în primele cinci luni ale anului s-au eliberat cu 24% mai puține autorizații de construire pentru locuințe față de aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult decât atât, nu există nicio regiune din țară unde situația să stea altfel, adică unde să nu fie scăderi din acest punct de vedere.

Criza din imobiliare începe să scoată colții

„În luna mai 2023, s-au eliberat 3449 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 28,8%, faţă de luna aprilie 2023 şi în scădere cu 19,0%, faţă de luna mai 2022. În perioada 1.I – 31.V.2023, s-au eliberat 14122 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 24,5% faţă de perioada 1.I – 31.V.2022″, a transmis INS.

Realizând o comparație a situației din mai anul acesta cu aceea din mai 2022, INS a constatat că în luna mai 2023 se evidențiază o scădere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-19,0%) cât şi a suprafeței utile totale (-27,5%), comparativ cu luna mai 2022. În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-808 autorizații) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-206 autorizaţii), Sud-Muntenia (-160), Centru (-117), Vest (-100), Nord-Vest (-97), Sud-Vest Oltenia (-56), Sud-Est (-55) şi Nord-Est (-17).

„Comparativ cu luna mai 2022, în luna mai 2023 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+6,6%) cât şi a suprafeţei utile totale (+37,6%). În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+93909 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+54925 mp), Sud-Muntenia (+37278), Nord-Vest (+28703), Centru (+15981), Sud-Vest Oltenia (+4379) şi Nord-Est (+2512). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-47367 mp) şi Sud-Est (-2502)”, se mai arată în raport.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele