Pentru turistul străin care ajunge în București, orașul poate fi unul accesibil. Deși sunt puține locurile, viitorii rezidenți pot fi impresionați de cât de verde arată orașul, cel puțin în unele zone, și cât de prietenoși sunt oamenii. În același timp, prețurile la chirii pot fi la fel de atractive și ieftine. Așa că, ne-am gândit să îți spunem care sunt cele mai ieftine chirii din București, și unde poți să locuiești cu bani puțini.
Dacă nu ești din oraș, fie turist român, fie străin, căsirea unei cazări în București poate fi simplă cu răbdare. În zonele potrivite, dacă ai răbdare să cauți vei găsi, în cele din urmă, fie o garsonieră, sau chiar un apartament de minim două camere, în cartiere cu străzi pietruite, foarte aproape de piețe, parcuri cu tei înfloriți și cafenele cu terase în aer liber.
Dar, nu tot timpul ai norocul de a găsi chiar ceea ce cauți, mai ales dacă te decizi să faci asta în partea de nord a Bucureștiului, unde la acest moment, conform informațiilor, chiriile au crescut cu până la de trei ori, față de zona de sud a Bucureștiului.
Dacă ai în minte să închiriezi un apartament cu 4 camere, de exemplu, situat în nord, atunci vei avea mari surprize, având în vedere că aici chiria a crescut cu până la 300%, fașă de un apartament similar, dar situat în sud, de exempu în cartierul Drumul Taberei.
Conform celor de la imobiliare.net, indiferent de ce ar fi vorba, cele mai mari chirii se vor regăsi în cartierele Pipera, Floreasca, Aviației, toate situate în nord.
De cealaltă parte, dacă vorbim de cele mai ieftine chirii din București, atunci sudul capitalei este locul unde ai putea să locuiești cu bani puțini. Aici vorbim de cartiere, precu Ghencea, Drumul Taberei, cartierele de pe șoseasua Giurgiului sau Berceni.
Spre exemplu, în Berceni și Ghencea, se găsesc cele mai ieftine chirii din București, plecând de la un minim de 280 de euro în cartierul Ghencea, și un minim de 290 de euro în Berceni. Dar, paradoxal, deși o zonă foarte bine cotată, În zona Brâncoveanu cea mai mică chirie pleacă de la un 277 de euro pe lună.
Specialiștii spun că, în afară de zona în care este situat imobilul, mai contează și un alt aspect, fiind vorba de anul de construcție al blocului, precum și de modul de compartimentare, chiar dacă vorbim de o garsonieră. Dacă vorbim de o garsonieră confort I, atunci am putea găsi un imobil la 328 de euro, dar dacă vorbim de garsonierele confort II, aici regăsim cele mai ieftine chirii din București, care pleacă de la 255 de euro, pentru un imobil construit în 2010, conform Profit.ro.
Vezi și: Orașul din România unde chiriile au crescut enorm. Cum arată top 5 orașe din țară
Trendul este valabil și pentru apartamentele de 2, 3 sau 4 camere, confort I sau confort II, în acest caz prețurile variind tot în funcție de catalogare, zonă, anul de construcție al blocului și compartimentare.