Astăzi avem pentru voi un subiect care, după 3 secole și jumătate de mister, ar fi fost elucidat cu ajutorul tehnologiei.
E vorba despre celebra „scrisoare a diavolului”, care ar fi fost scrisă de călugărița Isabella Tomasi pe 11 august 1676.
Se spune că biata fată, care a primit numele de numele de Maria Crocifissa della Concezione după depunerea jurămintelor, ar fi fost posedată de diavol. Totul s-a întâmplat după ce a văzut-o pe Fecioara Maria.
Hai să aflăm mai multe detalii!
Sora Maria Crocifissa della Concezione, autoarea „Scrisorii diavolului”, s-a născut pe data de 29 mai 1645 în Agrigento, sub numele real de Isabella Tomasi. A fost fiica ducelui de Palma Giulio Tomasi, prinț de Lampedusa, cu Rosalia Traina, baronesă de Falconeri și Torretta.
A fost o religioasă și nobilă italiană, educată într-un mediu familial foarte creștin, venerată de Biserica Catolică, precum și o expertă în limbi antice. Pe data de 7 octombrie 1660, a intrat în Ordin și și-a depus jurămintele în fața Domnului.
După ce a devenit călugăriță, sora Maria și-a dedicat viața slujbelor, meditației, unități intime și fervente cu Domnul. Episcopul de Agrigento de la acea vreme a fost și el uimit de sfințenia pe care o avea. Aceasta susținea că, în anul 1672, a fost vizitată de Maica Domnului într-o viziune.
Mama lui Iisus Hristos i-ar fi spus: „Crucea va fi o cauză nemuritoare. Crucea e deja stabilită, va fi montată încet pe partea de sus (…) pentru a fi răstignită perfect”.
În ciuda credinței sale, sora Maria susținea că a fost înfrântă de diavolul care tot încerca să o îndepărteze de Dumnezeu, făcând-o să ţipe şi să se zvărcolească în fața altarului. Pe data de 11 august 1676, una dintre călugărițe a găsit-o pe podeaua chiliei în care dormea, cu cerneală pe tot chipul și cu un bilet strâns în mână.
Pe el scrisese un amestec de simboluri și litere de neînțeles, după cum arată scrierile istorice despre sora Maria. Legenda spune că aceasta a fugit apoi de la mănăstire, în urma șocului puternic trăit.
Pe biletul călugăriței ar fi fost scrise trei mesaje, două nefiind niciodată împărtășite public. Al treilea este cel din scrisoare, care ar fi fost descifrat acum și care conține 14 rânduri de litere amestecate, arhaice.
Cu ajutorul unui software, câțiva specialiști de la Ludum Science Center din Catania cred că au descifrat mesajul sorei Maria. În scrisoare, diavolul ar fi transmis lumii faptul că Dumnezeu nu există, ci este doar o invenție.
„Dumnezeu crede că poate elibera muritorii. Acest sistem nu funcționează pentru nimeni… Poate acum, Styx (râul care separă lumea de jos de cea a celor vii) este sigur” – i-ar fi zis diavolul sorei Maria.
Scrisoarea călugăriței posedate a fost studiată cu atenție și de către Daniele Abate, directorul Ludum Science Center. Specialistul susține că multe dintre cuvinte au fost scrise la întâmplare, puține fraze având un real sens.
Tot el susține că, din scrierile ei, reiese că sora Maria suferea de schizofrenie sau tulburare bipolară. „Imaginea diavolului este adesea prezentă în aceste tulburări. Am aflat din înregistrările istorice că în fiecare noapte țipa și lupta împotriva diavolului”, a declarat Daniele Abate.
Sora Maria a trăit continuu în penitență și a suferit de infirmități care au condus-o la moarte prematură. Pe data de 16 octombrie 1699, aceasta a murit în mănăstirea în care locuise. Ultimele ei cuvinte au fost: „Sfânt, Sfânt, Sfânt”.