31 mai 2023 | 12:55

Experimentul care îți arată cât de sociabili sunt papagalii, de fapt: concluzia oamenilor de știință

ACTUALITATE
Experimentul care îți arată cât de sociabili sunt papagalii, de fapt: concluzia oamenilor de știință

Descoperirile unui studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea Northeastern, MIT Media Lab din SUA și Universitatea din Glasgow din Marea Britanie, indică un lucru cât se poate de interesant.

Cercetarea a implicat 15 papagali care au inițiat voluntar apeluri către o selecție de alți papagali, pe telefoane inteligente și tablete.

S-au format inclusiv prietenii, păsările manifestând preferințe pentru anumiți indivizi.

Ce concluzii s-au desprins din studiul oamenilor de știință

„Tehnologia de apeluri video a ajutat mulți oameni în primele zile ale pandemiei de COVID, unde autoizolarea a fost vitală pentru încetinirea răspândirii virusului”, a declarat informaticianul Ilyena Hirskyj-Douglas, de la Universitatea din Glasgow din Marea Britanie.

„Există 20 de milioane de papagali care trăiesc în casele oamenilor din SUA și am vrut să explorăm dacă acele păsări ar putea beneficia și de pe urma apelurilor video. Dacă le-am oferi posibilitatea de a suna alți papagali, ar alege ei să facă acest lucru și cum i-ar ajuta”, a mai spus omul de știință.

Papagalii sunt unele dintre cele mai inteligente ființe, ceea ce îi face perfecti pentru acest studiu. Pe lângă faptul că au o viziune suficient de bună pentru a interpreta mișcările de pe un ecran aflat în fața lor, se întâmplă să fie și foarte vocali.

Într-o perioadă inițială de antrenament de două săptămâni, papagalii au fost învățați să sune un clopoțel pentru a-i cere îngrijitorul să le aducă o tabletă pentru a efectua un apel video.

Clopoțelul le-a oferit păsărilor o modalitate de a iniția un apel în mod voluntar, care putea dura până la cinci minute.

Proprietarii de papagali au raportat legături mult mai strânse cu păsările lor de companie, iar unii papagali chiar și-au format atașamente față de oamenii de la celălalt capăt al apelului video. Păsările păreau să se bucure de atenția suplimentară pe care o primesc atât de la oameni, cât și de la alți papagali.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele