17 mai 2023 | 17:47

România stă pe o comoară, în timp ce noi „facem foamea”. Ce bogății se ascund, de fapt, în subsoluri și de ce nu ne ajută

ACTUALITATE
România stă pe o comoară, în timp ce noi

Fără îndoială că România este una dintre cele mai frumoase, dar și cele mai înzestrate țări de către natură, doar că în mod paradoxal populația concurează pentru locul de „săracii Europei”, din păcate.

Despre bogățiile pe care ni le-a oferit Mama Natură se învață și-n școală și sigur ai idee despre cât de generoasă a fost aceasta cu resursele noastre, însă știai și faptul că suntem printre puţinele ţări din Uniunea Europeană cu situri de producţie de petrol şi gaze naturale considerabile şi active?

Conform datelor publicate de curând de ONG-ul de mediu Clean Air Task Force, țara noastră înregistrează performanța de a se număra printre puţinele state membre ale Uniunii Europene (UE) cu situri de producţie de petrol şi gaze naturale considerabile şi active.

Stăm pe munții de bogății, dar suntem „săracii Europei”

„Aproape oriunde mergem, găsim metan. În sus şi în josul lanţului şi în toate zonele geografice, există o poluare periculoasă cu metan care iese din reţeaua de petrol şi gaze din Europa”, a declarat Theophile Humann-Guilleminot, unul dintre termografii certificaţi ai CATF care monitorizează emisiile fugitive de metan.

Conform documentului citat, „metanul este un puternic gaz cu efect de seră care contribuie la schimbările climatice, iar reducerea emisiilor sale este esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor climatice ale UE”.

„Odată cu invazia Ucrainei şi cu nevoia Europei de a diversifica aprovizionarea cu petrol şi gaze naturale, metanul a apărut, de asemenea, ca un aspect major al securităţii energetice.

După cum a arătat anunţul RePowerEU, reducerea scurgerilor de metan din întreaga lume ar putea contribui la compensarea deficitelor de energie pe termen scurt pentru Europa, reducând în acelaşi timp emisiile globale. Versiunea asupra căreia au convenit comisiile relevante din cadrul Parlamentului la 26 aprilie a reprezentat un important pas înainte.

Acestea au inclus cerinţe pentru companii de a monitoriza, raporta şi verifica (MRV), precum şi pentru detectarea şi repararea scurgerilor de metan şi limitele privind ventilarea şi arderea la faclă (LVF) de-a lungul lanţului de aprovizionare până la extracţie.

Totodată, au fost introduse standarde de performanţă pentru acest sector şi un obiectiv de reducere totală a emisiilor care urmează să fie stabilit înainte de 2026. Au fost incluse şi noutăţi mondiale: un standard de performanţă pentru metan de 0,2% sau mai puţin şi extinderea măsurilor privind metanul la petrolul şi gazele importate în UE”, se mai menţionează în document.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele