Părintele desenelor animate românești, între talent și concurență neloială: povestea lui Ion Popescu Gopo

În prezent, numele lui Ion Popescu Gopo este strâns legat de festivalul de film omonim care se desfășoară anual în țara noastră.

Evident, decizia de a-l asocia pe Ion Popescu Gopo de cel mai important festival de film din România are la bază inclusiv faptul că, în acest fel, s-a putut materializa o statuetă de tipul  „pseudo-Oscar”, folosindu-se imaginea emblematicului omuleț-Gopo.

Ion Popescu Gopo – imagine de arhivă

Cine a fost Ion Popescu Gopo și de ce este el relevant pentru cinematografia românească

Ion Popescu Gopo s-a născut în data de 1 mai 1923, la București, și a debutat în caricaturistica de presă în anul 1939.

A studiat la Academia de Arte din Capitală, ca mai apoi să urmeze un curs de animație la Moscova, începuturile sale în această artă având ca dată de start 1949.

Adoptat când era copil, un bărbat și-a găsit familia biologică după 75 de ani. Minunea de Crăciun a unui american

Trauma prin care a trecut Radu Ștefan Bănică. Artistul, bătut și agresat de propriul profesor: ”După 6 pumni în burtă, normal că plângi”

Primul scurt-metraj animat realizat de Gopo s-a numit Punguța cu doi bani, după povestea scrisă de Ion Creangă.

Ulterior, a produs Rățoiul neascultător, Albina și porumbelul, Doi iepurași, Marinică, O muscă cu bani, Șurubul lui Marinică și Ariciul răutăcios.

Cât despre Omulețul-Gopo, celebrul artist avea să spună, la un moment dat. „N-a fost construit ca un personaj pentru copii, dimpotrivă, ca o reacţie anti-Disney, simplu, fără garniturile cunoscute. Cred că spectatorii I-au asemuit cu un copil datorită faptului că e o fiinţă pură, de-o naivitate care evocă însăşi copilăria omului”.

Totuși, Gopo nu recunoștea pe deplin aversiunea față de Disney, declarându-se fascinat de Alba ca Zăpada. „Animaţia însăşi rămâne un basm, fiindcă ea promovează personajul justiţiar, greu încercat, dar învingător până la urmă. Mai mult, i-a adăugat acestui personaj o altă calitate: indestructibilitatea. E un fel de concretizare a aspiraţiei omului spre nemurire”.

Conform propriilor declarații, din Cutezătorii (1982), atunci când nu desena, lui Ion Popescu Gopo îi plăcea să scrie muzică pentru filme, să sculpteze, dar și să se joace cu pekinezul său, Moacă. În paralel, obișnuia să repare diverse prin casă.

În 1957, Ion Popescu Gopo câștiga Marele Premiu Palme d’or, de la Cannes, pentru Scurtă istorie.

În anii următori, a realizat multe filme pentru copii, din postura de regizor, scenarist sau chiar a celei de actor.

Printre cele mai cunoscute producții putem enumera: S-a furat o bombă, De-aș fi… Harap Alb, De trei ori București, Comedie fantastică, Povestea dragostei, Maria Mirabela, Galax, Rămășagul sau Maria Mirabela în Tranzistoria.

Ion Popescu Gopo – imagine de arhivă

Controversele, invidia și comunismul

Într-un articol anterior, redacția noastră relata povestea primului desen animat de lungmetraj din România, dar și piedicile puse în calea acestuia.

În ciuda tuturor lucrurilor minunate pe care le-a făcut, de-a lungul carierei sale, se pare că Gopo a fost, de asemenea, principalul motiv pentru care Robinson Crusoe a fost băgat la sertar.

Robinson Crusoe a fost realizat de Animafilm, în regia lui Victor Antonescu. Această producție a „avut voie” să ruleze abia după căderea regimului comunist și a bifat, în mod oficial, premiera în data de 1 iunie 1990.

Filmul animat Robinson Crusoe era gata de difuzare, însă, din păcate, acesta nu a mai ajuns să fie văzut de copiii din România. „În martie, filmul a fost prezentat spre vizionare și aprobare la două benzi, conform uzanțelor, președintelui Consiliului Culturii și Educației Socialiste, Dumitru Popescu, supranumit Dumnezeu. Acesta a văzut lungmetrajul, nu a emis observații și a trimis filmul înapoi la studio. Fusese stabilită și data premierei, 26 mai 1973.

La câtva timp, mă trezesc cu Gopo, care pe atunci lucra la Geneva pentru UNESCO, spunându-mi că a auzit faptul că am făcut un lungmetraj de animație și că ar dori și el să-l vadă. La sfârșitul vizionării, m-a felicitat și a plecat. În după-amiaza aceleiași zile, s-a primit un telefon de la Consiliul Culturii în care se solicita, la cererea președintelui, o nouă vizionare.

A doua zi, regizorul avea să primească vestea cea proastă: filmul fusese interzis, fără vreun motiv logic, care să aibă vreun sens.

„Am rămas perplex în momentul în care am aflat că cel care s-a străduit să oprească filmul de la difuzare a fost chiar Gopo.

Motivația gestului a fost probabil aceea că nu putea accepta nici măcar ideea ca altcineva din România să facă primul lungmetraj de animație, acest drept cuvenindu-i-se doar lui. De altfel, peste câțiva ani a încercat să dreagă busuiocul”, a completat regizorul.

Totuși două dintre motivațiile oficiale au fost acestea: „Date fiind relațiile noastre cu țările africane, nu ne putem permite să-i jignim prezentându-i ca pe niște canibali” și „Dacă albii erau negri şi invers, filmul mergea!”.

Ne întoarcem în prezent, în anul de grație 2023, când Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 25 aprilie.