Prințul Ion Filotti Cantacuzino a fost cineast, dar și medic. A pus umărul la crearea a două dintre peliculele distruse de comuniști, iar aceștia l-au băgat la închisoare de tot atâtea ori.
Prințul Ion Șerban Filotti Cantacuzino s-a născut în data de 7 noiembrie 1908, la București, fiind fiul prințului Ioan Radu Cantacuzino și al actriței Maria Filotti.
Imediat după ce a absolvit cursurile Liceului Militar Mănăstirea Dealu, a studiat la Facultatea de Filosofie, obținând licența în filosofie.
Mai apoi, a mers la Facultatea de Medicină și devine doctor în chirurgie. În 1936, Universitatea din Paris îi acordă diploma de medic legist psihiatru.
În ciuda acestui aspect, el decide să revină în țară, fiind pasionat de filme. Începe să scrie cronici de film și, în paralel, realizează un Cronica Cinamatografică la Radio România, o emisiune ce avea să se bucure de mult succes la public.
Scrie scenarii, regizează filme documentare și lucrează, de asemenea, la mai multe studii dedicate artei cinematografice, ca Uzina de basme, Întâlniri cu cinematograful, Note pentru azi, De amore, Momente din istoria filmului românesc, Jean Mihail, Filmul românesc de altădată.
S-a căsătorit cu Elena Warthiadi, cei doi având doi copii, pe cel ce avea să devină istoricul Gheorghe I. Cantacuzino, dar și pe Șerban Cantacuzino, copilul minune care a debutat pe scenă la doar 11 ani alături, alături de faimoasa sa bunică, Maria Filotti. Evident, Șerban avea să devină, la rândul său, actor.
În anul 1941, prințul Ion Filotti Cantacuzino este numit director al Centrului Național al Cinematografiei și face parte din echipa de producție a filmului Odessa în flăcări, filmul pierdut și regăsit în 2004, la arhivele studiourilor Cinecittà din Roma. În acest film, rolul principal a fost interpretat de o actriță basarabeancă pe nume Maria Cebotari.
Mai mult, dă o mână de ajutor și pentru O noapte furtunoasă, în regia lui Jean Georgescu. Acest film a avut parte de premieră în luna martie a anului 1943, la Cinema ARO. Întocmai primului film, și acesta avea să fie distrus de regimul comunist, în 1953, și pierdut pentru totdeauna.
În paralel, Maria Filotti punea pe picioare, din nou, Teatrul Mic, cunoscut și sub numele de Teatrul Mariei Filotti. Clădirea a fost distrusă de bombardamente, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cu mare greutate și împrumuturi de la bănci, actrița a reușit, după anul 1944, să construiască o nouă clădire pentru Teatrul Mic, în care aveau să joace, până la naționalizare, Radu Beligan sau Grigore Vasiliu Birlic.
Imediat după ce au venit tovarășii la putere, medicul pasionat de cinematografie a fost arestat pe loc, pe motiv că ar fi tratat un pacient legionar. A fost acuzat că nu a raportat autorităților acest aspect.
În 1949, el a fost condamnat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale și favorizarea infractorului”,fiind închis timp de un an la Penitenciarul Jilava și eliberat după ce mama sa, Maria Filotti, a încercat și reușit să-i convingă pe comuniști.
Bucuria nu a durat mult, întrucât în martie 1951 a fost rearestat şi anchetat „pentru crime contra păcii”, fiind închis din nou la Penitenciarul Jilava.
În data de 23 ianuarie 1953, prin decretul nr. 43 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Socialiste Române, Maria Filotti primea titlul de „Artist al Poporului” pentru meritele deosebite în artă și pentru activitatea sa merituoasă. Trei ani mai târziu, în data de pe 4 noiembrie 1956, ea murea în Capitală, la vârsta de 73 de ani.
După ce a scăpat de închisoare, prințului Cantacuzino i fost interzis să mai facă filme, dar i s-a dat voie să profeseze ca medic psihiatru, lucrând, până în anul 1975, la Spitalul Brâncovenesc.
El a murit la București, în ziua de 26 iulie 1975, la vârsta de 67 de ani. Se află înmormântat la Cimitirul Bellu.