O dolină uriașă a „înghițit” un om, cu tot cu pat: cum s-a întâmplat tragedia
O poveste tulburătoare a reapărut pe Reddit în ultimele zile, referitoare la un bărbat care a fost înghițit de o dolină în Florida, în data de 1 martie 2013.
Jeff Bush, în vârstă de 37 de ani, dormea în patul său, în momentul în care o dolină s-a deschis sub casa lui din Seffner, Florida.
Gaura, de aproximativ 6 metri în diametru și extrem de adâncă, potrivit The Guardian, s-a deschis exact sub dormitorul său.
„L-am auzit pe Jeff țipând”, a spus Hannah, soția fratelui său, pentru ABC Action News, la acea vreme. „Am alergat pe hol, am aprins lumina și am deschis ușa și tot ce am văzut a fost o gaură mare, iar Jeff era de negăsit”, a mai spus ea.
Jeremy, fratele lui Jeff, a sărit în groapă pentru a încerca să-și salveze fratele, dar a fost și el salvat în ultima clipă, de vreme ce gaura se tot adâncea.
„Aș putea jura că l-am auzit strigându-mi numele ca să-l ajut”, a spus Jeremy, ulterior.
Cadavrul bărbatului nu a mai fost găsit niciodată
Salvatorii nu au reușit să localizeze cadavrul lui Bush, care a fost înghițit împreună cu mobilierul din dormitor. A doua zi, inginerii au stabilit că locuința era prea periculoasă pentru a fi locuibilă, astfel că a fost demolată.
Câțiva ani mai târziu, dolina s-a deschis din nou, în acea zonă.
Florida este, ce-i drept, bogată în calcar, astfel că este deosebit de susceptibilă la doline.
„Dolinele sunt cel mai des întâlnite în ceea ce geologii numesc teren carstic”, a explicat US Geological Survey.
„Acestea sunt regiuni în care tipurile de rocă de sub suprafața pământului pot fi dizolvate în mod natural de apele subterane care circulă prin ele. Rocile solubile includ giganți de sare și cupole, gips, calcar și alte roci carbonatice”, s-a adăugat.
Corpul lui Jeff Bush nu a fost găsit nici în ziua de astăzi, din păcate, deși au trecut mai bine de zece ani de la tragicul eveniment.