Ștefan Răzvan este singurul voievod de etnie romă din istoria Moldovei, însă trebuie să recunoaștem că existența sa este pusă sub semnul întrebării de mulți istorici, acesta fiind mai degrabă un personaj de legendă, dar cu șanse mari ca povestea să se fi întâmplat, de fapt.
El ar fi domnit în Moldova, iar unele cronici susțin că ar fi fost un mercenar extrem de apreciat, dar și o mână dreaptă pentru domnitorul Mihai Viteazul.
Conform a ceea ce se știe, populația de romi sau, așa cum li se zicea atunci, țigani, ar fi ajuns pe teritoriul Valahiei, Moldovei și al Principatelor Române la începutul Evilui Mediu, venind, cel mai sigur, din Pakistan și India, regiunea Punjab.
Conform spuselui cercetătorului Jonathan Fox, ei ar fi poposit pe aceste meleaguri al XI-lea, dar Bogdan Petriceicu Haşdeu a descoperit o serie de documente Mănăstirea Tismana, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, care atestă faptul că aceste popoare ar fi ajuns pe filieră bizantină, în anul 1285.
Nu a durat mult până când boierii să vadă oportunitatea și să-i înrobească. Evident, erau marginalizați, nu aveau niciun drept și, în general, nu dețineau același statut ca „omul obișnuit”.
În timp, au învățat meserii diverse ca fierăritul, dar și altele, iar o parte dintre ei au ajuns personaje de legendă.
Un astfel de personaj de legendă este și Ștefan Răzvan, romul care ar fi ajuns să se urce pe tronul Moldovei. Povestea acestuia este relatată pe larg în celebra scriere Răzvan și Vidra, de Bogdan Petriceicu Hașdeu.
Date exacte despre momentul și locul nașterii lui Ştefan Răzvan nu sunt cunoscute. Se spune că era jumătate de etnie romă și jumătate moldovean.
„Acest Răzvan era născut în Moldova, dintr-un tată ţigan şi o mumă moldovancă”, scria Nicolae Bălcescu în Românii supt Mihai Voievod Viteazu, dar nu toți istoricii sunt de acord cu această afirmație.
Ceea ce se știe despre acesta este că ar fi fost mercenar prin Europa secolului al XVI-lea și ar fi ajuns chiar și în armata poloneză datorită iscusinței sale militare.
Ar fi cunoscut mai-marii suverani ai Europei, impresionându-i pe aceștia. „Acesta a servit la început în armata polonă, câştigându-şi gradele mulţumită vitejiei sale deosebite. Intrând în serviciul lui Aron, a fost numit hatman şi comandant al gărzii domneşti, alcătuită din unguri”, scria, la un moment dat, Constantin C. Giurescu.
Ştefan Răzvan ar fi dat, de asemenea, o lovitură, în urma căreia se autoproclamă domn al Moldovei în locul lui Aron, în aprilie 1595, îndeplinind ordinele lui Sigismund Bathory.
„Bănuind-fără temei, socotim noi-pe Aron de necredinţă, Sigismund Bathory puse pe Răzvan, căpitanul gărzii ungureşti ce se afla pe lângă domn, să-l prindă şi să-l ducă în Ardeal”, scria, de asemenea, istoricul.
Ştefan Răzvan ar fi fost, de asemenea, aliatul lui Mihai Viteazul. A luptat la Călugăreni, în august 1595, fiind unul dintre vitejii acestei celebre bătălii. Mai mult, el și-a bătut chiar și monedă cu numele său gravat pe ea (poți vedea fotografia mai sus).
Totuși, Mihai Viteazul ar fi spus, la un moment dat, „E trădătorul meu: nu ţăran, ci grădinar, a cărui mamă îmi este supusă mie. Mi-a furat şase mii de galbeni ungureşti când a fost trimis de mine la Constantinopol, iar acum mi se face frate”.
Imediat după ajutorul acordat lui Mihai Viteazul, el se întoarce în Moldova, dar este înlăturat de la domnie, orașul Iași fiind ocupat de boierul Ieremia Movilă.
Bătălia care i-a adus sfârșitul la Areni, lângă Suceava pe 13 decembrie 1595. Armata lui Ştefan Răzvan este înfrântă, iar domnitorul sfârșește cumplit.
„Înfrânt şi prins, acesta este tras în ţeapă, în timp ce fratelui său i se taie capul”, a mai spus, de asemenea, Giurescu.
„Supt Răzvan-Vodă au căzut calul atuncea în război, l-au prins oştile lui Ieremii-Vodă şi pre Răzvan şi l-au adus la Ieremie-Vodă. Stă movilă şi amu pe drumul Baiei de la Suceava, care să pomeneşti Movila lui Răzvan până astăzi.
Cât l-au adus pre Răzvan la Ieremie-vodă, dupa câtăva mustrare, i-au tăiat îndată capul şi l-au pus într-un par împotriva cetăţii. Iară pre unguri i-au gonit oştile până la munţi, cu mare vărsare de sânge”, se arată în „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Miron Costin.