Amendă de până la 4000 de lei pentru românii care sună la 112: ce înseamnă să abuzezi de numărul de urgență, greșeala banală
Foarte mulți români sună la 112, numărul de urgență a înregistrat în 2022 nu mai puțin de zece milioane de apeluri. Din păcate, aproape jumătate dintre ele nu reprezentau nici pe departe urgențe, iar amenzile pentru abuzarea acestui număr de telefon sunt usturătoare.
Până la 2000 de lei primești amendă dacă ai apelat eronat numărul de urgență 112. O sancțiune semnificativ mai mare în asociere cu același număr este de 4000 de lei și se aplică în situația în care ai alertat în mod fals autoritățile în legătură cu un eveniment. Mai mult decât atât, s-ar putea să te trezești și cu obligația efectuării de sute de ore de muncă în folosul comunității.
Amenzile pentru 112 vin după abuzuri grave
Conform datelor obținute de Digi 24, o femeie a sunat anul trecut la 112 de aproximativ 11.000 de ori. În total, apelurile nejustificate au depășit patru milioane, acestea nu au avut legătură cu situații de urgență. Problema este că exact acele apeluri s-ar putea să pună în pericol viața unei persoane care are, în mod autentic, nevoie de ajutor.
Tot anul trecut, din cauza eronatei înțelegeri a utilității numărului de urgență, Poliția Română a atras atenția că un apel fals la 112 poate să aducă prejudicii foarte grave, atât la nivelul societății, cât și tulburări ale siguranței publice. Mai mult decât atât, acestea pot pune viața persoanelor în pericol.
În consecință, există sancțiuni clare pentru cei care sună la 112 când nu ar trebui sau apelează numărul de urgență pentru a lansa o alarmă falsă, cum au fost cele legate de bombe în mall, de exemplu. Astfel, alertarea falsă a autorităților se pedepsește de legislația în vigoare prin aplicarea de amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei sau prin prestarea de la 200 la 400 de ore de muncă în folosul comunității, conform Avocatnet.ro.
Până la 800 de ore în folosul comunității și amenzi de până la 8000 de lei primesc cei care săvârșesc din nou aceeași contravenție în mai puțin de un an de la prima.