Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai mari scriitori români, nu a avut o viață foarte ușoară, chiar dacă ne-a lăsat opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română.
Cu toții i-am citit operele, le-am văzut la teatru transpuse în spectacole, l-am studiat la școală, dar nu mulți dintre noi știm cu adevărat viața scriitorului. I. L. Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 – 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.
Caragiale a avut trei copii, și anume Mateiu Caragiale, Luca Caragiale și Ecaterina Logadi.
La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile. Relația cu Maria s-a încheiat repede, însă scriitorul s-a ocupat în continuare de educația și creșterea fiului lor.
Se spune că Mateiu își ura tatăl, pe Caragiale. Grija tatălui pentru copilul din flori nu-l impresiona pe Mateiu. Fiul are o aversiunea faţă de tatăl său, simţindu-se bastard şi mai puţin iubit decât ceilalţi copii din noua familie a lui Caragiale, întemeiată cu Alexandrina Burelly. În adolescenţă, spuneau contemporanii dramaturgului, Mateiu nu-şi suferea tatăl, s-a îndepărtat de acesta şi își dorea să fie opusul părintelui său cu origine umilă, născut la Haimanale.
Mateiu visa la o închipuită nobleţe, după cum arăta şi Cezar Petrescu în revista ”Gândirea”, făcându-l să arate ridicol şi frustrat de statutul său de bastard şi om cu origine umilă. Această obsesie pentru nobleţe ar fi apărut şi în contact cu profesorul său de istorie şi heraldică, dar şi director al colegiului Sfântul Gheorghe, Anghel Demetriescu.
În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie. Își căuta strămoșii pe care îi credea aristocrați.
În 1904 începea la Berlin studii de drept pe care le abandonează. În anul 1921, îi apărea povestirea Remember, în revista Viața Românească. Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În același an, la 1 mai, primește premiul Societății Scriitorilor Români (SSR).
În 1923, la 38 de ani, Mateiu Caragiale s-a căsătorit cu Marica Sion, una dintre fiicele poetului G. Sion care avea 63 de ani, însă acest lucru nu l-a deranjat. Pentru el era important că devenise proprietar de moșie și își împlinise visul de a deveni boier. Acest vis a fost de scurtă durată pentru că în 1935, în urma unui accident vascular, Mateiu și-a găsit sfârșitul.
Ca referință, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă de argint, cu titlul de 999‰, cu ocazia „împlinirii a 130 de ani de la nașterea lui Mateiu I. Caragiale”, începând cu 2 noiembrie 2015. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g și cantul zimțat. A fost emisă într-un tiraj de 250 de exemplare.
Mai târziu, La 7–8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (născută pe 24 octombrie 1889) și Agatha (născută pe 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza tusei convulsive sau a difteriei (la 15 iunie, respectiv 24 martie 1891).
La 3 iulie 1893 i se naște un fiu, Luca Ion. Acesta a avut o carieră ca traducător și scriitor aparținând atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste. Pe 7 iunie 1921, la doar 28 ani, Luca a murit în urma unor complicații date de o pneumonie.
Mezina familiei Caragiale, Ecaterina Logadi Caragiale, a fost singura care a avut o viață lungă trăind 90 de ani. Ea a fost cunoscută ca memorialistă, după ce a notat într-un manuscris toate amintirile ei despre marele dramaturg și despre familia ei.