28 nov. 2020 | 08:41

Cum a murit Caragiale, a fumat 80 de țigări în acea noapte. Plecase frustrat din România

Știri generale
Cum a murit Caragiale, a fumat 80 de țigări în acea noapte. Plecase frustrat din România
Ion Luca Caragiale, geniul comediei românești

Ion Luca Caragiale, unul din cei mai mari dramaturgi români a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Și asăzi piesele ssale de teatru sunt la fel de actuale ca și atunci când au fost scrise. Dar în spatele geniului Caragiale a stat și omul și moartea sa a fost una plină de mister.

Ion Luca Caragiale, geniul comediei românești

În ianuarie, pe 30, s-au împlinit 168 de ani de la nașterea celui ce avea să devină cel mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale. Caragiale, prin piesele sale, ne-a oferit multe cauze și teme noi pentru ficțiunea noastră nativă.

Toate aceste elemente nu au fost dezvoltate prea mult în literatura română, până la el. Putem observa în nuvelele sale preocuparea pentru problemele umane, substanța lor dificilă. Aceste povești au adus în fața cititorului și a spectatorului mari chestiuni psihologice și misterioase.

Caragiale și-a câștigat existența ca jurnalist, traducător și prozator. Dar a ajuns să fie cunoscut mai ales pentru piese de teatru. Caragiale s-a bucurat de câteva succese minore în timpul vieții sale, dar munca i-a fost adesea afectată de cenzura guvernamentală și de necazurile legale.

Acesta a fost unul din motivele pentru care a ales și calea pribegiei. Cu toate acestea, la mijlocul secolului al XX-lea, criticii l-au recunoscut ca un scriitor de mare perspectivă. Caragiale, a mai fost cunoscut în societatea contemporană cu el, și pentru relația sa cu Veronica Micle și rivalitatea lui cu Mihai Eminescu. Au existat, conform surselor vremii, altercații, amenințări și chiar șantaj în acest trio imposibil.

Dramaturgul se mută la Berlin

Perioada anilor în care Caragiale a recunoscut gloria, erau ani plini de tensiuni politice și moravuri ușoare. Sunt alte motive care l-au determinat să se hotărască să ia calea pribegiei, alături de familie. În primă fază, în 1903, pleacă la Cluj, unde se gândea la un moment dat să se mute cu familia. Alte locații, departe de Micul Paris, orașul moravurilor ușoare, mai erau Brașov și Sibiu, dar nu s-a mutat în niciunul din cele două orașe.

”Acolo m-aş afla în sfârşit ajuns la liman ocrotitor. Acolo m-aş putea vindeca în linişte de atâtea şi atâtea ofense, mâhniri şi amărăciuni, acolo, cu spiritul senin, aş putea urma nedesăvârşita mea carieră literară, atât de des întreruptă de adâncă descurajare.” , spunea Caragiale despre Cluj.

Cu toate declarațiile de admirație față de orașul ardelean, Caragiale decide să plece la Berlin, după ce vizitează Austria, Elveţia, Italia, Franţa și Olanda. Ca mulți alții, și Caragiale a resimțit dorul de țară, dar se afundă în lucru. Fiind la Berlin reușește să termine o altă comedie, ”Titirca, Sotirescu & C-ia”, cu aceleași bine-cunoscute personaje din deja clasica ”O Scrisoare Pierdută”.

Caragiale și pasiunea sa pentru țigări

Apropiații dramaturgului îi știau pasiunea pentru băuturile fine, la care nu făcea exces, și pasiunea sa pentru țigări. Când venea vorba de o țigare, sau mai multe, Caragiale era primul care făcea acest lucru. Cella Delavrancea povestește cum a fost găsit în camera sa. Caragiale murise după o noapte în care fumase nu mai puțin de 80 de țigări.

”Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea. Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearșaf. Avea capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi. Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate?” (Cella Delavrancea).

Marele dramaturg avea să moară pe 9 iunie 1912, la 60 de ani, lăsând în urmă o văduvă, pe Alexandrina Burelly, și doi băieți, Mateiu și Luca Caragiale. Opera sa a rămas și astăzi una de căpătâi în teatrul și literatura românească.

Parteneri
Lovitura începutului de an în televiziune. Antena 1 a luat un om important de la Pro TV
Redactia.ro
Ceaiul care conține de 22 de ori mai mult calciu decât laptele de vacă. Mai mult, ajută și la reglarea nivelului zahărului din sânge
Click.ro
Rusia i-a răspuns lui Trump, după ce președintele american l-a amenințat direct pe Putin și i-a cerut să oprească războiul din Ucraina
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Un cuplu celebru din România pleacă la Asia Express! 'Mergem doi, dar ne vom întoarce trei!'
Unica.ro
Adevărul despre Raisa. O persoană cu probleme, folosită fără scrupule
EVZ.ro
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Spynews
PACE în Ucraina. Anunțul istoric făcut de Trump: E gata!
Capital.ro
Imagini cu casa lui Liviu Vârciu de la Poiana Brașov. Penthouse-ul în care actorul a investit o sumă importantă de bani este amenajat cu bun gust
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE între PUTIN și TRUMP. AMENINȚARE fără PRECEDENT
Mediaflux
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Spynews.ro
Aceasta este pâinea cu cel mai mult arsenic din supermarket. Pericolul pe care încearcă să îl ascundă producătorii
Realitatea.net
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, printre echipele care pornesc pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro