13 ian. 2023 | 13:07

Scăpăm de bula imobiliară în 2023: acum e momentul să-ți cumperi un apartament

ACTUALITATE
Scăpăm de bula imobiliară în 2023: acum e momentul să-ți cumperi un apartament

Pentru mulți români, scopul principal al vieții lor este să-și achiziționeze propria locuință, ca să aibă o stabilitate și garanția că, indiferent de cât de grele vor fi timpurile ce le vor trăi la bătrânețe, măcar vor avea propriul acoperiș deasupra capului și, desigur, vor lăsa ceva în urma lor. Ei bine, dacă te gândești să faci marele pas în 2023, s-ar putea să fie un moment oportun.

Oportunitatea este totuși o chestiune relativă, iar acest articol nu se dorește a fi o încurajare la a achiziționa o casă, ci doar prezintă câteva aspecte pozitive și îmbunătățite pe piața imobiliară a anului 2023, comparativ cu anul precedent. Decizia de a cumpăra sau nu trebuie să-ți aparțină și, mai mult decât atât, trebuie să fie rezultanta directă a unei informări riguroase și a asumării unor riscuri invariabile când vine vorba de o investiție atât de mare, dincolo de orice ți-ar spune toți analiștii economici ai lumii adunați la un loc.

Ei bine, trecând la subiect, precizăm că în ochii unor experți, piața imobiliară a anului 2023 arată mai bine decât cea din 2022. Sunt așteptate prețuri mai puțin volatile în zona materialelor de construcție, de exemplu.

Potrivit previziunilor celor ce activează în sectorul imobiliar, în 2023 vom vedea ajustări de prețuri, corecții pe segmentele mass-market care depind de creditare și vom asista la un echilibru între cerere și ofertă.

E 2023 un an bun să investești în imobiliare?

„Anul 2022 a fost caracterizat de multă incertitudine – pe de-o parte panica generată de conflictul din țara vecină, apoi creșterea costului de construcție pentru a culmina cu inflația fără precedent și creșterea costului de finanțare.

Totuși, piața rezidențială și-a urmat cursul, numărul tranzacțiilor a fost unul semnificativ, iar prețurile au continuat să crească.

Totodată, ne așteptăm la un prim semestru din anul 2023 mult mai calm, în care costurile de construcție se stabilizează, iar prețurile locuințelor se ajustează în funcție de acest factor. Cererea va fi influențată de costul ridicat al finanțării, însă și oferta va fi mai mică, mulți dezvoltatori amânând noi etape de dezvoltare până la stabilizarea situației economice, astfel încât echilibrul dintre cerere și ofertă se va menține, dar pe o piață contractată.

Vom vedea ajustări de prețuri, corecții pe segmentele mass-market care depind de creditare, în egală măsură în care vom vedea și creșteri de prețuri pe segmentele premium care atrag în continuare investitori,” explică Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro.