05 ian. 2023 | 13:22

Noul Cod fiscal „lovește” în acești români: ce s-a schimbat, concret. Trebuie să știi, ca să nu bată ANAF-ul la ușă

ACTUALITATE
Noul Cod fiscal

Anul 2023 aduce o serie de modificări fiscale deosebit de importante pentru mai multe categorii de români. Cei ce s-au constituit sub forma juridică de Persoană Fizică Autorizată (PFA), sunt vizați de noile prevederi.

Fie că te-ai constituit deja ca PFA în trecut sau că intenționezi de acum să obții această formă de organizare, trebuie să ții cont de faptul că foarte multe reguli au fost schimbate deja și trebuie să te supui lor, ca să n-ajungi să ai probleme cu instituțiile statului.

Nu mai e de glumă cu noul Cod fiscal

Pentru început, notăm că modificările aduse PFA-urilor au ca scop creșterea colectării de bani la bugetul public, într-o perioadă deosebit de dificilă atât din perspectiva economiei noastre naționale, cât și prin prisma economiei mondiale. Guvernele au nevoie de fonduri consistente pentru a susține cheltuielile în creștere și măsurile luate pentru a contracara crizele multiple, motiv pentru care fiscalitatea se schimbă aproape peste noapte, destul de mult, la noi în țară.

Acestea fiind spuse, notăm că una dintre principalele modificări de care PFA-urile trebuie să țină cont anul acesta are legătură cu faptul că avem alte plafoane pentru plata CAS și CASS. Ca referință, pentru a înțelege mai bine schimbarea, trebuie să știi că dacă înregistrezi echivalentul a 6 – 12 salarii minime pe an, atunci trebuie să plătești contribuții către stat. Acest lucru nu era obligatoriu anul trecut. În această limită de venit nu exista obligativitatea de a contribui către buget.

Trebuie precizat că sumele ce ești nevoit să le plătești la stat nu sunt tocmai de neglijat, dar depind de la caz la caz. „Dacă ai venituri între 18.000 – 36.000 lei/an, atunci CAS este zero (e opțional), dar trebuie să plătești CASS de 1.800 lei. Dacă ai venituri între 36.000 – 72.000 lei/an, atunci CAS este 9.000 lei, iar CASS de 3.600 lei. Dacă ai venituri mai mari de 72.000 lei/an, atunci CAS este 18.000 lei, iar CASS 7.200 lei”, explică HotNews.ro. De asemenea, un alt aspect deosebit de important vizează PFA-urile care erau la normă de venit. Noile prevederi arată că s-a modificat plafonul, de la 100.000 euro cât era anterior, la numai 25.000 euro.