Mesaj periculos de la vârful Wagner pentru Occident: „Nu treziți mercenarii. Riscați un răspuns dur”
Oligarhul rus Evgheni Prigojin avertizează Statele Unite să nu desemneze gruparea de mercenari Wagner drept organizaţie teroristă. Contractorul militar privat a fost activ în conflictul din Ucraina, precum şi în ţări din Africa şi Orientul Mijlociu.
Evgheni Prigojin amenință SUA
Întrebat despre faptul că Washington nu a dat curs planurilor raportate de a desemna Wagner drept organizaţie teroristă străină, Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor, a făcut următoarea precizare: „Când eşti pus pe lista organizaţiilor teroriste, atunci, aşa cum se spune, faci ceea ce este necesar pentru a-ţi atinge obiectivele. Au pus deja o organizaţie pe lista organizaţiilor teroriste o dată şi au primit un răspuns care i-a făcut să tremure”.
Răspunsul dat de „bucătarul lui Putin” a venit prin intermediul canalului de Telegram al holdingului său, Concord. Oligarhul rus a adăugat: „Aşa cum spune proverbul, lăsaţi câinii care dorm să doarmă. Nu-l treziţi pe Wagner PMC, americani, cât încă dorm”. Mesajul său este considerat o amenințare la adresa SUA.
Wagner ar putea fi declarată grupare teroristă
La sfârșitul lunii noiembrie, CNN nota că Administraţia Biden ia în considerare desemnarea grupului Wagner drept organizaţie teroristă străină, pe fondul eforturilor de a impune costuri Rusiei pentru războiul din Ucraina. Până acum, nu a fost luată nicio decizie finală şi nu este clar cât de posibilă este această desemnare, „având în vedere procesul juridic laborios”.
Grupul Wagner este deja sancţionat de Statele Unite, dar Casa Albă are în vedere etichetarea sa ca organizaţie teroristă, pe fondul presiunilor atât din partea ucrainenilor, cât şi din partea Congresului de a declara Rusia drept stat sponsor al terorii, după ce a invadat Ucraina și continuă să atace populația civilă.
Cum se apără „bucătarul lui Putin”
În postarea sa din mediul online, aliatul Kremlinului a explicat că „nu am avut niciun fel de probleme, nu am depăşit niciodată limitele a ceea ce este permis, nu am oprimat niciodată civili, am salvat întotdeauna pe cei oprimaţi de violenţă, nu am intrat niciodată în nicio categorie de organizaţie teroristă, nu am trecut şi nu vom trece niciodată peste legile moralităţii”.
Vezi și „Cadoul” macabru al mercenarilor Wagner pentru Parlamentul European. Imaginile au devenit virale
Dar reportajele jurnaliștilor americani au scos la iveală încălcări ample ale drepturilor omului de către Wagner în Siria, Libia şi Republica Centrafricană. Națiunile Unite (ONU) susţin, de asemenea, că mercenarii lui Prigojin au comis atrocităţi în Mali.