Fotografia cu un soldat din Al Doilea Război Mondial în care apare cu un iPhone încinge mințile conspiraționiste pe internet
Un fost soldat din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial apare într-o fotografie veche în care ține un iPhone în mână. Aceasta nu este prima dată când o astfel de fotografie este analizată pentru a determina dacă este reală sau nu.
Pe una dintre celebrele rețele de socializare TikTok apare un videoclip postat de către Jimmy the Filmmaker, cont care este urmărit de peste 10.000 de persoane. Internauții s-au împărțit în două tabere, astfel că dacă unii sunt de părere că este realitate, ceilalți consideră totul doar ficțiune.
Jimmy consideră că este real, însă unul dintre urmăritorii săi i-a spus răspicat că „este o oglindă, folosită adesea pentru a afișa codul Morse”. Pe de altă parte, un alt utilizator l-a susținut pe sceptic, afirmând că acela nu este un iPhone, ci doar o oglindă de bărbierit militară, deoarece soldatul din fotografie avea pe umăr și un prosop și căra o mică găleată cu apă.
Cu toate acestea, părerea lui Jimmy a fost susținută de către alți utilizatori, unul dintre ei spunând că „tehnologia pe care o folosim în prezent a existat și cu mii de ani în urmă”. Bărbatul din fotografie este bunicul lui Jimmy, pe care îl numește „Papa George”.
Soldat din cel de-Al Doilea Război Mondial zărit ținând un iPhone în mână
Deși Jimmy a atras multă atenție situației sale, el nu este singurul om care crede că ceea ce vede este, de fapt, mărturia sa la călătorii în timp. Această știre vine după ce detectivii de pe internet au descoperit filmări din 1937 despre care cred că oferă dovada că călătoria în timp există, scriu cei de la Dailystar.
Înregistrările arată o femeie îmbrăcată în haine moderne, în comparație cu cei din jurul ei îmbrăcați în basma și rochie în stil țărănesc, părând să țină un telefon mobil la ureche, la care vorbește. Un alt caz este cel al unui tablou vechi în care apare o persoană ținând un telefon mobil în mână, articolul în detaliu putând fi citit AICI.
În spatele ideii de a vedea diferite obiecte, sau mai mult, chipuri ale sfinților în diferite locuri, stă explicația științifică denumită pareidolie. Aceasta constă în perceperea unor stimuli externi, cum ar fi imaginile sau sunetele și asocierea acestora cu obiectele familiare. Poți citi pe larg explicația cu diferite exemple AICI.