07 nov. 2022 | 08:05

Obligatoriu în România pentru toți românii care stau la casă, riști o amendă de până la 10.000 de lei: a expirat deja termenul

ACTUALITATE
Obligatoriu în România pentru toți românii care stau la casă, riști o amendă de până la 10.000 de lei: a expirat deja termenul

O nouă modificare legislativă obligă toții români să facă un efort de a se înscrie într-un registru la primăria din localitate, în funcție de criterii foarte bine definite. Termenul limită a fost până la 30 octombrie, iar amenzile sunt de până la 10.000 de lei.

Toți românii care nu și-au declarat fosele septice la primărie până la 30 octombrie 2022 riscă o amendă de până la 10.000 de lei. Mai mult decât atât, ca un stres suplimentar, aceiași români sunt nevoiți să obțină un aviz de la gospodărirea apelor. Deși lipsa sistemelor de canalizare în foarte multe localități din România obligă românii să apeleze la astfel de soluții, tot ei sunt și cei sancționați. Aceasta este consecința unei Hotărâri de Guvern adoptate în primăvara acestui an și care avea termen până la 30 octombrie de a-și face simțite efectele.

casa fosa septica romania

Fosă septică

Amendă între 5000 și 10.000 de lei pentru românii care nu fac asta

Deși aproape toți românii care au apelat la instalarea unei fose septice au făcut forțați de împrejurări, de ineficiența autorităților, aceleași autorități a decis acum că vrea inventarieze gospodăriile care folosesc un astfel de sistem, să le pună, dintr-un punct de vedere, în legalitate. În teorie, obligativitatea a picat pe primăriile care trebuie să întocmească un registru al foselor septice. În practică, românii obișnuiți sunt cei care ajung să primească amenzi usturătoare pe care, cei mai mulți dintre ei, nu le vor putea achita niciodată.

Dacă obligațiile enunțate mai sus nu erau suficiente, românii care folosesc fosă septică trebuie să se racordeze în maxim un an la rețeaua de canalizare, din momentul în care aceasta este disponibilă, dacă ajunge vreodată să fie disponibilă.

Aparent, acest efort este făcut din cauza unui alt handicap pe care România îl are în fața tuturor celorlalte state din Uniunea Europeană. Avem cea mai mică rată de conectare la canalizare de pe bătrânul continent.

Măsura este necesară pentru „că una din cele mai importante probleme cu care se confruntă România, în domeniul apelor, se referă la implementarea directivei europene privind epurarea apelor uzate urbane”, se arată în nota de fundamentare a HG 714/26.05.2022. „Dificultățile legate de implementarea acestei directive sunt determinate de gradul redus de asigurare a serviciilor de alimentare cu apă, canalizare și epurare, uzura fizică și morală a infrastructurii aferente și costurile deosebit de mari implicate de respectarea cerințelor europene.

Rata de conectare a populației la servicii de canalizare este de 55,8%, fiind printre cele mai scăzute din țările UE. Diferențele dintre zonele urbane și cele rurale sunt foarte mari: în timp ce municipalitățile mai mari se apropie de respectarea standardelor UE, comunitățile mai mici (în special în zonele rurale) înregistrează o întârziere considerabilă”, se mai arată în același document citat de Adevărul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele