Femeia însărcinată cu bebelușul fiului ei a născut. Cum s-a ajuns până aici, „Este cel mai frumos lucru”
O mamă în vârstă de 56 de ani dezvăluia în urmă cu câteva luni că este însărcinată cu bebelușul fiului ei, iar pentru ea, „este cel mai frumos lucru”. Află cum s-a ajuns aici și care este motivul real pentru care femeia a decis să facă acest pas.
Nancy Hauck, din St. George, Utah, a decis să fie mamă surogat pentru fiul ei, Jeff Hauck, în vârstă de 32 de ani, și pentru soția acestuia, Cambria, în vârstă de 30 de ani, după ce nora ei a suferit o histerectomie, ceea ce înseamnă că nu mai poate purta alte sarcini.
Știind că fiul ei și-ar fi dorit enorm să devină din nou tată, ea s-a oferit să fie surogat al cuplului, cu toate că nu credea că ar fi posibil, din cauza vârstei sale. Embrionul a fost transferat cu succes, iar copilul urma să se nască în această lună, Nancy afirmând că „abia așteaptă să nască”.
„Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi însărcinată la 56 de ani sau că acest lucru va fi posibil, dar este cel mai frumos lucru”, a declarat femeia.
Nancy a decis că vrea să fie surogat pentru fiul ei Jess și nora ei Cambria, deoarece aceștia se luptaseră ani cu problemele de fertilitate. Cei doi au trecut prin tratament FIV timp de șase ani înainte de a avea gemeni, Vera și Ayva, acum în vârstă de trei ani.
Femeia care este însărcinată cu bebelușul fiului ei
Ulterior, au mai avut o pereche de gemeni, Diseal și Luka în vârstă de 11 luni, însă nașterea a fost una cu adevărat traumatizantă, lucru care a convins medicii că este nevoie de o histeroctomie, lăsând-o pe Cambria în imposibilitatea de a mai putea purta vreodată copii. Cuplul a apelat la criogenarea embrionilor, sperând că ulterior să îi poată implanta.
„Cambria nu mai putea să-și poarte proprii copii și la doar câteva luni după aceea, am avut sentimentul că ar trebui să mă ofer să o fac. I-am spus fiului meu, iar el a plâns și a fost șocat. Nici măcar nu i-am spus soțului meu în acel moment, dar el mi-a susținut cu adevărat”, a mai povestit aceasta, potrivit People.com.
Dar, în ciuda ofertei ei, nimeni din familie nu s-a gândit că ar putea fi posibil din cauza vârstei sale. Spre surprinderea tuturor, medicii au confirmat că este perfect sănătoasă și că poate face acest lucru. Examinarea medicală a arătat că Nancy era o purtătoare viabilă, dar trebuia ca totul să se întâmple înainte de a intra la menopauză.
Nancy și-a început tratamentul hormonal în ianuarie 2022, injectându-se în fiecare zi timp de 12 săptămâni cu ajutorul soțului ei și al tatălui lui Jeff, Jason, 59 de ani, optometrist. Embrionul fertilizat a fost apoi transferat în uterul ei o lună mai târziu.
Nancy a spus că sarcina a fost similară cu celelalte ale ei, cu excepția faptului că a avut simptome mai acute. Deși ceilalți copii ai ei au fost inițial speriați pentru ea, acum au înțeles ideea și o sprijină. Între timp, în urmă cu doar câteva zile, femeia a născut un copil perfect sănătos, afirmând că este o binecuvântare atât pentru ea, cât și pentru întreaga sa familie.