Ce se întâmplă dacă vrei să rămâi gravidă după 35 de ani, conform cercetătorilor

Ce se întâmplă dacă vrei să rămâi gravidă după 35 de ani, conform cercetătorilor

Dacă ai amânat să faci copii până după 35 de ani, s-ar putea să fii îngrijorată că deja este prea târziu pentru a mai naște în condiții optime. Cercetătorii sunt de altă părere.

În ziua de azi, natalitatea a scăzut în multe dintre țările dezvoltate din occident, iar numărul femeilor care vor să rămână gravide la o vârstă avansată a crescut într-un ritm alert. Multe dintre ele se descurajează însă de un studiu pe care l-au citit online, de un medic prea zelos sau de o prietenă care își dă cu părerea. Acestea s-ar putea să te descurajeze când vine vorba de încercarea de a rămâne însărcinată la 35 de ani sau mai târziu.

Sarcinile de peste 35 de ani sunt considerate în accepțiunea generală ca venind la pachet cu o serie de riscuri. Această vârstă este definită ca fiind ”vârstă maternală avansată”. Chiar și așa, multe femei amână întemeierea unei familii și nașterea de copii dintr-o varietate de motive. Unele își doresc relația perfectă, alte visează la o situație financiară fără emoții, iar aceea nu vine fără o carieră solidă.

Mai mulți cercetători au căzut de acord că ideea de vârstă avansată pentru a fi mamă, dincolo de faptul că este descurajantă, e eronată. Ce s-a schimbat față de acum 50 sau 100 de ani în privința nașterii are legătură cu starea de sănătate a părinților. Media de vârstă la nivel global a crescut pentru că oamenii sunt în general mai sănătoși la 30-40 de ani și pot avea un copil.

”Nu este ca și cum totul este în regulă la 34 de ani și ceva teribil se întâmplă la 35 de ani.”, a explicat Laurent Streicher, medic și profesor de obstetrică și ginecologie clinică la Northwestern University Feinberg School of Medicine. ”Le spune pacientelor mele că, din punct de vedere biologic, femeile sunt menite să aibă copii până în 30 de ani, dar nu niciodată nu aș spune că trebuie să ai un copil sub 35 de ani.”, a adăugat ea.

”Este normal să te îngrijorezi când vine vorba de o sarcină la o vârstă avansată, dar femeile la vârsta de 35 de ani sunt în general sănătoase și pot avea copii. Chiar și cu probleme de fertilitate, sunt multe moduri în care familiile pot avea copii, prin înseminare artificială, ouă donate sau mamă surogat.”, a explicat Dr. Juli Fraga, un psiholog din San Francisco.

Un studiu din 2004 publicat în Obstetrics & Gynecology, realizat de David Funson, a ajuns la o concluzie cât se poate de clară în privința sarcinilor la vârste avansate. Dacă faci sex neprotejat de două ori pe săptămână, timp de un an, o femeie între 35 și 39 de ani are 82% șanse să râmnă însărcinată. Acel procent este de 86% în cazul unei tinere între 27 și 34 de ani.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI