MGM are planuri mari, se reinventează și scoate Epix „de la naftalină”: MGM+, noua strategie a gigantului
MGM are o veste bună pentru fanii săi: își relansează serviciul de streaming Epix, dar și canalul tv ca MGM+, cât de curând.
Acest lucru se va întâmpla în data de 15 ianuarie 2023. Practic, va continua amestecul tipic Epix de filme originale și de calitate, de la diverse studiouri. Îl vei găsi legat, de asemenea, inclusiv prin Prime Video. Până la urma urmei, Amazon deține MGM, iar acest lucru este normal, mai ales în condițiile de față.
Și Starz urmează rețeta clasică
Simultan, Starz tocmai și-a redenumit serviciul internațional de streaming Starzplay. Noul nume este Lionsgate+ pentru 35 din cele 63 de țări în care operează. Nord-americanii vor vedea în continuare numele oclasic Starz, în timp ce în anumite părți din Asia se va numi Lionsgate Play. Starzplay Arabia vor rămâne, de asemenea, neschimbat.
Ca și în cazul MGM+, serviciul actual va rămâne intact. Se poate spune că este vorba mai mult despre valorificarea numelui Lionsgate, unul de impact, de altfel, dar și despre încercarea de a ieși în evidență prin același „+” cu care ne-am obișnuit deja. Informația a fost furnizată de șeful Starz, Jeffrey Hirsch.
Totuși, se bănuiește că Lionsgate intenționează să separe Starz de tot ceea ce înseamnă studio și speră ca spinoff-ul să finalizeze marea schimbare în această vară. Rebrandingul este una dintre metodele cu care majoritatea companiilor speră să capteze audiențe noi.
În ambele cazuri, strategia este familiară. Ca și în cazul renașterii CBS All Access ca Paramount+, este o ocazie unică de a profita la maxim de un brand binecunoscut, în timp ce acesta se asociază cu ideea de streaming online.
Dacă acest lucru ajută sau nu este o altă poveste. Trebuie să ținem cont de faptul că impactul în streaming al Starz nu este deloc unul mare (mai exact, are 35,8 milioane de abonați) în comparație cu alți greu precum Amazon Prime Video, Disney+ și Netflix.