Serviciile secrete rusești eșuează din nou în privința contraofensivei din Ucraina
Contraofensivă ucraineană, un punct de cotitură în lupta Kievului împotriva invaziei rusești, a evidențiat încă o dată deficiențele serviciilor de informații ale Moscovei în acest război, spun analiștii.
Contraofensiva armatei ucrainene, un real succes
Armata Ucrainei a recucerit, în cadrul contraofensivei, orașul strategic Izium și a dus la alungarea forțelor rusești din cea mai mare parte a regiunii Harkov din estul țării. De altfel, președintele Volodimir Zelenski a vizitat orașul recent eliberat, arborând steagul ucrainean.
Contraofensiva vine după ce conflictul de peste jumătate de an părea să fi ajuns la un fel de impas în timpul verii. Frțele rusești dețineau mari părți din estul și sudul Ucrainei, dar nu au reușit să avanseze prea mult.
„Acesta este un eșec colosal al serviciilor de informații militare rusești, faptul că nu au prevăzut această consolidare”, a declarat Michael Kofman, cercetător științific senior la programul de studii despre Rusia al Center for Naval Analyses.
„Serviciile de informații militare rusești au ratat complet acest lucru”, a adăugat el.
„Rusia nu a reușit să anticipeze” împingerea Ucrainei, a declarat Pierre Grasser, istoric al relațiilor internaționale și cercetător la instituția Sirice, cu sediul la Paris.
„Semnale slabe ar fi putut totuși să alerteze” Moscova, a spus el.
Eșecul serviciilor de informații ruse
Eșecul serviciilor de informații amintește de aparenta încredere excesivă a Rusiei în urmă cu șase luni, când Kremlinul credea că va cuceri rapid orașele cheie, dar și capitala Kiev.
Moscova a părut atunci să își reducă prioritățile pe termen scurt, și s-a concentrat pe preluarea controlului asupra estului și sudului. A lăsat deoparte obiectivul de a schimba regimul.
Chiar și așa, în fața eșecurilor militare, președintele Vladimir Putin a ezitat să facă pasul spre o recrutare militară forțată.
Rob Lee, cercetător la Foreign Policy Research Institute (FPRI), a declarat că unele canale rusești pe Telegram vorbeau deja de o lună despre o concentrare ucraineană în jurul Harkovului, scrie TheDefencePost.com.
„Una dintre cele mai mari slăbiciuni ale armatei ruse este că reacționează lent la schimbările de pe câmpul de luptă”, a spus el.
Acesta a mai spus că Rusia a fost prinsă „cu picioarele pe pământ”, în special, de progresele înregistrate în ceea ce privește echipamentul militar ucrainean.
„Există diferite explicații pentru motivul acestor greșeli, dar ele indică o problemă foarte fundamentală a conducerii militare ruse. Procesul decizional al armatei ruse este încă foarte centralizat”, a declarat el.