Cel mai înalt lift din lume îți oferă priveliști amețitoare: unde îl găsești
Dacă ai rău de înălțime, probabil nu vei dori să încerci cel mai înalt lift din lume, oricât de interesantă ar fi construcție, în sine.
Însă, dacă nu ai astfel de probleme, poți oricând să experimentezi o plimbare de acest fel dacă se întâmplă să călătorești în China.
Cel mai înalt lift din lume are 326 de metri și te amețește
Liftul Bailong, care se află în China, a fost construit acum 20 de ani și este, potrivit statisticilor, cel mai înalt din lume, reprezentând una dintre atracțiile principale din regiunea chineză Hunan. Cu alte cuvinte, un adevărat magnet pentru turiști.
Se poate spune că, de aici, de sus, ai parte de imagini uimitoare care ai putea să juri că sunt din Avatar, de fapt. Partea bună este că, spre deosebire de filmul menționat anterior, aici ai parte de priveliști reale, nu de unele procesate de maeștri graficieni.
Structura este formată din trei lifturi cu câte două etaje, iar în fiecare dintre acestea încap 46 de oameni.
Călătoria este, cu adevărat, una amețitoare, de vreme ce durează mai puțin de două minute. Imaginează-ți cum este să urci 326 de metri într-un timp atât de scurt: o experiență pe care o poți avea o singură dată în viață.
Liftul Bailong a fost construit în anul 2002 și a „înghițit” o investiție de 26 de milioane de dolari, la vremea lui.
De-a lungul timpului, au existat o serie de discuții cu privire la structura sa, anumiți contestatari susținând că o plimbare cu acest lift nu ar fi întocmai cea mai sigură experiență.
Liftul a fost închis o perioadă, însă reabilitat ulterior și redeschis pentru publicul larg.
Spre marea fericire a chinezilor, nu au existat evenimente nefericite, ba chiar dimpotrivă.
În toți anii săi de funcționare, liftul a plimbat mai bine de 60 de milioane de turiști, din întreaga lume.