01 aug. 2022 | 14:33

Litoralul românesc e istorie: de ce-l evită turiștii, ce facem greșit

ACTUALITATE
Litoralul românesc e istorie: de ce-l evită turiștii, ce facem greșit

Cifrele turiștilor de pe litoralul românesc sunt în creștere. Aproximativ 120.000 turisti își fac vacanța pe litoralul nostru, în această perioadă.

Astfel, conform Corinei Martin, președintele de onoare al Asociației Patronale RESTO Constanța, nu sunt turiștii „de vină” pentru scăderea rezervărilor în România, nici prețul șezlongurilor ori tarifele pe noaptea de cazare, ci bugetele de promovare ale Turciei, Greciei și Bulgariei, de 30-40-50 milioane de euro, comparativ cu ”zero euro promovare cheltuiți de România”.

Litoralul românesc, la pământ

”În jur de 120.000 turiști pe litoralul românesc, cifre în creștere clară, în această perioadă, în apropierea începutului de august – luna vacanțelor în România și în Europa. Din estimările pe care le am de la turoperatori, toate destinațiile din bazinul Mării Negre au fost afectate de scăderi ale cererii de vacanțe în acest sezon, ca efect al situației din Ucraina – care a generat reticență și rezerve în alegerea zonei de litoral la Marea Neagră. Un procent de 20% scădere, în medie, în România și Bulgaria, mai ales. Dar și în Turcia și Grecia, chiar, unde media e, totuși, puțin mai mica”, spune Corina Martin, președintele de onoare al Asociației Patronale RESTO Constanța, citată de Profit.ro.

Pe lângă acestea, oamenii nu mai pleacă în concediu din cauza creșterilor de tarife de vacanță generate de creșterea tuturor costurilor pentru utilități, alimente, combustibil, materii prime și forță de muncă. Acesta ar fi și un motiv pentru care stațiunea Mamaia e mai pustie ca întotdeauna vara aceasta. Este una dintre cele mai scumpe stațiuni de pe litoralul românesc, iar turiștii au ales variante mai ieftine, cum ar fi Eforie Nord, Eforie Sud, Olimp etc.

Litoralul bulgăresc poate fi o opțiune excelentă pentru românii care vânează prețuri promoționale pentru concediul din acest an. Autoritățile de la Sofia vor să încurajeze turiștii să aleagă litoralul bulgăresc vara aceasta, motiv pentru care nu vor fi impuse restricții.

„Autorităţile din Bulgaria au anunţat, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu intenţionează să introducă absolut nicio restricţie în acest sezon estival. Este normal ca turiştii să se intereseze în privinţa acestui aspect, iar rezervările decurg, la ora actuală, în mod normal”, anunță Travel Planner.