28 iul. 2022 | 12:55

VIDEO Noul Pinocchio, al lui Guillermo del Toro, mult mai întunecat decât povestea inițială: ce vezi în cel mai recent trailer

ACTUALITATE
VIDEO Noul Pinocchio, al lui Guillermo del Toro, mult mai întunecat decât povestea inițială: ce vezi în cel mai recent trailer

Un nou teaser trailer pentru Pinocchio a fost lansat recent, dând câteva detalii despre ceea ce urmează să vedem în cel mai recent film al lui Guillermo del Toro.

Del Toro este cunoscut publicului pentru Pan’s Labyrinth și Hellboy, iar cel mai recent film al său, Nightmare Alley, a fost nominalizat pentru cel mai bun film la Oscar 2022. Regizorul este renumit pentru tonurile unice și estetica vizuală a filmelor sale, încorporând adesea creaturi mitice și elemente horror în acestea.

Viitorul film al lui Del Toro, Pinocchio, pentru care este scenarist și regizor, este o interpretare stop-motion a poveștii clasice. Realizat în colaborare cu Netflix, pelicula este descrisă ca fiind o versiune mai întunecată a celebrei povești pentru copii.

Din distribuția Pinocchio fac parte actorii Finn Wolfhard, Cate Blanchett, Tilda Swinton, Jon Turturro, Christoph Waltz, Tim Blake Nelson și Ron Pearlman.

Povestea lui Pinocchio, privită dintr-un alt unghi

A fost lansat un nou trailer pentru filmul atât de așteptat, care ne arată o versiune mai întunecată a lui Pinnochio decât am putea să ne așteptăm. Îl vedem, în sfârșit, și pe Geppetto (David Bradley), alături de Pinocchio.

Interesant este că anul acesta va fi lansată și o altă adaptare a lui Pinocchio, venită, de data aceasta, de la Disney și Robert Zemeckis, iar cel mai recent trailer pentru versiunea lui Del Toro arată clar că cele două filme vor fi foarte diferite.

În timp ce versiunea Disney pare să îmbrățișeze varianta clasică și mult mai „blândă” a poveștii, Pinocchio  lui del Toro pare să ofere o interpretare puțin mai întunecată, potrivită mai degrabă pentru cei mari.

Chiar și așa, în mod evident, varianta lui Del Toro va putea fi văzută și de copiii un pic mai mari, nefiind semnale că ar exista vreo imagine nepotrivită pentru minori, singura diferență constând în dinamică și în sentimentul general de tristețe.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele