România, o nouă forță în Europa când vine vorba de turism: cu ce se laudă țara noastră
România pare să facă o treabă din ce în ce mai bună în a atrage turiști străini, chiar dacă prețurile sunt departe de a fi accesibile, iar calitatea serviciilor, de cele mai multe ori, sunt sub cele din occident.
În luna mai a acestui an, deși erau deja câteva luni de la începerea războiului din Ucraina, țara noastră se poate mândri cu o creștere de patru ori a numărului de turiști, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Confirmarea pe marginea acestui subiect a venit de la ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu.
Cât de bine stă România la turiști, cum reușim să-i atragem
„Conform unor raportări pentru luna mai, care au apărut la începutul acestei luni, numărul de turişti străini comparativ mai 2022 faţă de mai 2021 a crescut de aproape patru ori, adică a ajuns la 142.000, faţă de 37.000 de turişti străini anul trecut în aceeaşi perioadă”, a spus ministrul, scrie Agerpres.
Ca referință, apogeul turismului românesc s-a resimțit în 2019, anul de vârf al turismului autohton. La acea vreme, nu mai puțin de 10,2 milioane de turiști români și 2,7 milioane de străini s-au perindat prin țară, de la o destinație la alta. În 2021, al doilea an al pandemiei, numărul a scăzut până la aproximativ 8,4 milioane de turiști români și aproximativ 840.000 de turiști străini.
”Ministerul a demarat două acţiuni, una dintre ele este un program prin care dorim stimularea agenţiilor să facă această activitate de incoming, prin premierea lor. Pentru a doua acţiune, am apelat la Asociaţia Staţiunilor Balneoclimaterice, la Organizaţia Patronală a Turismului Balnear şi împreună cu ataşaţii noştri comerciali din unele ţări-ţintă de Europa, de regulă acolo unde sunt pensionari cu pensii mari şi au cultura petrecerii concediilor în străinătate, încercăm să găsim soluţii pentru a încheiat contracte ca să asigure un aflux de turişti străini pe turismul balnear. Este genul de turism care se desfăşoară pe toată perioada anului”, a continuat oficialul ministerial.
Aparent, există mai multe inițiative de promovare a locațiilor turistice din România în afara graniței, mai ales în Germania și Marea Britanie.