11 iul. 2022 | 12:50

Portofelul e tot mai gol: o simplă vizită la supermarket a ajuns să fie un real coșmar. Prețurile parcă au scăpat de sub control

ACTUALITATE
Portofelul e tot mai gol: o simplă vizită la supermarket a ajuns să fie un real coșmar. Prețurile parcă au scăpat de sub control

Prețurile alimentelor sunt aproape de un nivel istoric, la nivel global. Gospodăriile din întreaga lume resimt o presiune din ce în ce mai mare asupra bugetului, atunci când oamenii merg la cumpărături pentru a se aproviziona cu alimentele necesare traiului de zi cu zi.

Cele mai recente date furnizate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) arată că, la nivel mondial, prețurile alimentelor au făcut un mic pas în spate în luna iunie, dar suntem încă foarte aproape de nivelul record din martie, scăderea fiind aproape nesemnificativă, subliniază experții.

Concret, luna trecută, prețul global al alimentelor a scăzut la 154,2 puncte, faţă de valoarea revizuită de 157,9 puncte atinsă în mai. Cu toate acestea, indicele se menține la un nivel îngrijorător, fiind cu 23,1% mai mare decât în perioada similară din 2021.

Analiștii globali transmit că preţurile la cereale au scăzut cu 4,1% luna precedentă, dar încă sunt cu 27,6% mai ridicate decât în iunie 2021, de altfel, preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a scăzut cu 7,6% în iunie, comparativ cu mai.

La zahăr, prețul la nivel global s-a diminuat în luna iunie cu 2,6%. Totuși, preţurile la carne au urcat cu 1,7% luna precedentă, creșteri fiind consemnate și la prețul mondial al lactatelor. În acest ultim caz, s-a consemnat o creștere cu 4,1%.

Pericolele n-au dispărut, oamenii să se pregătească de o lungă perioadă cu prețuri mari

Inflația care a făcut ravagii în sectorul alimentar este încurajată de factori care nu au dispărut, motiv pentru care prețurile nu au cum să scadă simțitor. Războiul din Ucraina, de exemplu, care se prelungește peste așteptările analiștilor militari, continuă să încurajeze scumpirile, iar extinderea lui pe o perioadă și mai îndelungată poate agrava situația din prezent.

„Factorii care au provocat în primul rând nivelul ridicat al preţurilor la nivel global sunt încă în joc”, a apreciat economistul şef al FAO, Maximo Torero.