07 iul. 2022 | 16:52

Val de ironii din partea Rusiei după demisia lui Boris Johnson: „Clovnul pleacă”

ULTIMA ORĂ
Val de ironii din partea Rusiei după demisia lui Boris Johnson: „Clovnul pleacă”

Kremlinul şi-a făcut cunoscută oficial antipatia faţă de premierul britanic Boris Johnson, aflat într-un scandal politic major. Prim-ministrul Marii Britanii și autoritățile Federației Ruse nu se suportă, susține purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov a comentat informațiile conform cărora liderul Partidului Conservator demisionează.

Ce spune Rusia despre Boris Johnson

Update 0ra 16.46. După anunţul demisiei lui Boris Johnson, fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a spus că „cei mai buni prieteni” ai Ucrainei pleacă şi „Victoria (Ucrainei) este în pericol”. Astfel, oficialul rus a făcut aluzie la o declaraţie a lui Volodimir Zelenski, care l-a descris pe premierul britanic un „mare prieten” al Ucrainei, declaraţie făcută în timpul unei vizite efectuate, luna trecută, de Johnson la Kiev.

Demisia oficialului de la Londra este „rezultatul firesc al imprudenţei britanice şi al politicii de rigolă. Mai ales la nivel internaţional”, crede Medvedev. „Clovnul pleacă”, a reacţionat și Viaceslav Volodin, preşedintele Camerei inferioare a parlamentului rus.

Știrea inițială: Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a reacționat la demisia lui Boris Johnson din fruntea Partidului Conservator. Omul lui Putin a spus că prim-ministrului britanic nu-i plac foarte mult autoritățile ruse, antipatia fiind reciprocă.

„În ceea ce îl privește pe domnul Johnson însuși, nu ne place foarte mult. Nici noi nu îl placem”, a mărturisit Peskov.

Cu toate acestea, ştirile privind demisia liderului conservator din fruntea guvernului de la Londra nu interesează prea mult Moscova. Potrivit lui Dmitri Peskov, Rusia „speră ca, într-o bună zi, să ajungă la putere în Marea Britanie persoane mai profesioniste şi în măsură să ia decizii prin dialog”.

Premierul britanic pleacă din fruntea guvernului

Între timp, Boris Johnson a anunțat, joi, că demisionează din funcția de prim-ministru britanic și lider al Partidului Conservator. Oficialul însuși a spus că nu va părăsi postul până în toamnă, în ciuda faptului că peste 50 de miniștri au plecat din guvernul său în câteva zile. Motivul demiterii în masă a miniștrilor este un scandal sexual care l-a implicat pe fostul organizator parlamentar adjunct al Partidului Conservator, Chris Pincher. Acesta din urmă a fost acuzat că a molestat bărbați. Johnson este acuzat că l-a numit pe Pincher, știind despre trecutul său defectuos.

„Îmi pare rău”

Boris Johnson a făcut, joi, declarații oficiale, la ora 14:30 (ora României). Oficialul a amintit că a fost ales cu cea mai mare majoritate din 1987 încoace și cu cele mai multe voturi din 1979. Premierul britanic a spus că este mândru de ce a făcut în fruntea guvernului său, mai ales în pandemie și cu Brexitul.

„Nu am vrut să schimbăm guvernul, dar situația este dificilă”, a afirmat acesta. „E clară acum dorința majorității parlamentare că e nevoie de un nou premier și un nou lider al Partidului Conservator. Am agreat cu liderii patidului că procesul de alegere a unui nou lider trebuie să înceapă acum. Voi servi în funcție până când noul lider va fi ales. Îmi pare rău că trebuie să părăsesc cea mai grozavă slujbă din lume. Sunt extrem de mândru de realizările acestui guvern în ceea ce privește Brexit, pentru a rezolva relațiile noastre cu continentul, pentru a recupera puterea acestei țări de a-și face propriile legi în Parlament”, a completat premierul.

Prim-ministrul britanic este unul dintre cei mai mari prieteni ai Ucrainei. Boris Johnson a sprijinit activ Kievul încă de la începutul invaziei ruse pe scară largă, care a început la 24 februarie. În special, premierul de la Londra a amenințat Moscova că va reacționa imediat dacă autoritățile ruse folosesc arme nucleare.