07 iul. 2022 | 09:31

Un gigant din România face angajări masive pe bani frumoși: peste 800 de oameni, chiar și la distanță

ACTUALITATE
Un gigant din România face angajări masive pe bani frumoși: peste 800 de oameni, chiar și la distanță

În cazul în care îți căutai de ceva timp de lucru și ți-ai dorit o muncă de birou, poate chiar și din confortul căminului, acum ai o șansă în plus ca acest lucru să se materializeze. S-au anunțat angajări masive la unul dintre cei mai importanți giganți din România.

Peste 800 de oameni vor fi angajați în România până la finalul acestui an de către CGS – Computer Generated Solutions. Dacă numele îți este străin, merită să ai în vedere că acestea este liderul pieței locale de business process outsourcing (BPO). Printre posturile disponibile, se numără specialiști cu pregătire tehnică pe poziții de reprezentați relații clienți, back office și suport tehnic.

În ce orașe se fac angajări, unde poți lucra de la distanță

Persoanele care se gândesc să lucreze la CGS au posibilitatea să facă acest lucru cu prezență fizică într-unul dintre sediile companiei din Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanţa şi Galaţi. Muncă de „la distanţă” este de asemenea o posibilitate în orașele în care compania nu are birouri.

“Ne menținem ritmul de recrutare din ultimii ani, de peste 200 de noi angajați lunar, pentru ca, per total în acest an, sperăm să adăugăm circa 800 de noi colegi echipei CGS România care numără, la acest moment 4.300 de angajați. Avem un portofoliu de proiecte în creștere substanțială, multe provenind de la companii americane din zona de healthcare, telecom și securitate informatică, dar înregistrăm și o extindere a celor existente ceea ce generează automat și o extindere de capital uman în cadrul companiei”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager la CGS România.

Spre deosebire de anii trecuți, echipele de recrutare și resurse umane ale CGS România au regândit procesul de recrutare, pentru a se adapta la noile preferințe din piața muncii, integral de la distanță și hibrid, pe lângă varianta tradițională de muncă de la birou. Cei care muncesc doar la distanță, conform promisiunilor CGS, se vor bucura de training și coaching de la distanță, pe lângă echipamentul de lucru de care au nevoie. La momentul de față, GCS are în România aproximativ 4000 de angajați.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele