08 iun. 2022 | 22:33

Secretele care fac Podul Prieteniei o minune tehnică, de la Giurgiu în Bulgaria: șase țări au lucrat la el, până și rușii

AUTO
Secretele care fac Podul Prieteniei o minune tehnică, de la Giurgiu în Bulgaria: șase țări au lucrat la el, până și rușii

Podul Dunărea, așa cum apare în mod oficial în documente, mai este cunoscut și ca Podul Prieteniei. Află secretele care transformă acest pod într-o minune tehnică.

Podul era inaugurat în anul 1954, fiind cel mai mare pod combinat, adică și rutier și feroviar, din Europa. Realizarea acestuia a durat doi ani și trei luni, iar șase țări au participat la construcția sa, fiind un „pod al prieteniei”.

Construcția podului a implicat ingineri români din școala lui Anghel Saligny, iar piesele componente ale acestuia au provenit din Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și Bulgaria. Această problemă de ridicare a unui pod peste Dunăre a fost supusă discuțiilor în anii ’50.

După ce cel de-Al Doilea Război Mondial a luat sfârșit, atât România, cât și Bulgaria, aveau resurse financiare foarte mici, însă, pentru că această lucrare era una strategică, au obținut fonduri din partea URSS. Fosta Uniune Sovietică a contribuit cu utilaje și a finanțat aproape în întregime această construcție.

Citește și: Construcțiile megalomanice ale lui Ceaușescu ajunse faimoase în lume. Barajul care a costat 60 de tone de aur

Un protocol între România și Bulgaria era semnat în data de 30 iunie 1951 cu privire la începerea construcțiilor podului. Atât Cehoslovacia, cât și Polonia și Ungaria au ajuns la un comun acord de tabliere metalice, șină de cale ferată, fier beton dar și alte materiale.

Ilustratie Podul Prieteniei Giurgiu

Ilustrație cu Podul Prieteniei de la Giurgiu (FOTO: Allnumis.com)

Podul Prieteniei a fost construit în doi ani și trei luni

Podul Prieteniei are o lungime de aproximativ trei kilometri, fiind construit cu pentru trafic mixt. Lucrările au fost realizate atât de civili cât și de militari, iar numărul mediu al lucrătorilor a fost de 4.000. Potrivit arhivelor C.I.A., mai multe note de informare despre această construcție au fost păstrate.

Numele de cod a acestei arhive este „889”, iar într-una din notele Agenției „câteva clădiri temporare au fost ridicate mai întâi pe ambele maluri, unele pentru muncitori, iar altele pentru materialele de construcție. Doar muncitorilor le este permis accesul pe șantier. Atât românii cât și bulgarii lucrează la pod în același timp.

Chiar dacă specialiștii români erau trimiși peste Dunăre să lucreze, fiind instruiți mai bine, vecinii bulgari au terminat mai repede sectorul lor de construcție, având însă lungime mai mică decât a celui alocat românilor.

„Noul pod internaţional dintre Ruse şi Giurgiu a ajuns într-un stadiu avansat al construcţiei. Este localizat la 3 – 4 kilometri nord-est de Ruse, într-o zonă unde fluviul Dunărea are o lăţime de 1,3 – 1,4 kilometri. Aşa cum se ştie, Bulgaria şi România au început lucrările, fiecare pe partea sa. Pe malul bulgăresc, construcţia pionilor a fost finalizată. Lucrările la montarea structurii metalice au început aici, nu şi pe partea românească”, potrivit unei alte note CIA, din februarie 1954.

Primul tren a traversat fluviul către România în data de 22 iunie, iar în el se afla premierul Valko Chervenkov și secretarul general al Partidului Comunist Bulgar. Mai mulți cetățeni au venit la festivitatea de inaugurare în speranța că vor putea călători cu trenul peste Dunăre, însă aceștia au fost opriți de către soldați și Miliție.