Încărcătorul universal pentru orice telefon, un pic mai aproape: decizia vine de la Bruxelles
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la încărcătorul universal pentru telefoane mobile. Acesta urmează să fie introdus, obligatoriu, din 2024, pe întregul teritoriu al blocului comunitar.
Telefoanele Apple se încarcă cu ajutorul unei mufe de tip Lightning, în timp ce telefoanele cu Android, aproape toate, utilizează un conector de tip USB-C. În acest context, gigantul din Cupertino s-a opus în mai multe rânduri inițiativei UE de a crea un standard universal în industrie pentru toate dispozitivele mobile.
Cum vom încărca toate telefoanele mobile, în curând
„Până în toamna anului 2024, USB-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitivele mobile în UE”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Acest efort legislativ a trecut prin numeroase etape în ultimii ani, dar se pare că, la ora actuală, au fost finalizate toate particularitățile necesare implementării. Ca referință, primele bazele ale ideii au apărut în 2009 la Comisia Europeană, dar, atât atunci, cât și acum, s-a lovit de reticența reprezentanților industriei.
Spre deosebire de 2009, însă, când erau aproximativ 30 de mufe de încărcare la telefoane, acum mai există doar trei pe piață, în timp smartphone-urile cu MicroUSB sunt pe cale de dispariție. USB-C este predominant în industrie, în timp ce doar Apple optează pentru Lightning.
Toto cei de la Apple s-au opus ferm oricărei reglementări europene pe marginea acestui subiect cu simplul argument că ar ”sufoca inovația în loc să o încurajeze, ar afecta consumatorii din Europa și economia în ansamblu.”
Opinia celor de la Apple se pare însă că a contat mai puțin pe acest subiect, iar proiectul a fost finalizat. În consecință, conform deciziei Parlamentului European, din 2024, nu vor mai exista pe piață telefoane, tablete și alte dispozitive mobile decât cu mufă de încărcare USB Type-C. În ceea ce privește utilizatorii de iPhone, cel mai probabil, vor trece și ei la USB-C, având în vedere că Apple deja folosește respectiva interfață la tabletele sale iPad.