Schimbarea din Codul Rutier la care nu se mai aștepta nimeni: ”eroarea” de 20 de ani, remediată
Spre surprinderea tuturor românilor, o petiție legată de Codul Rutier a dat, în mod surprinzător, roade. S-a schimbat legea pentru un procent important dintre șoferi.
În urmă cu câteva săptămâni, a început să circule pe internet o petiție legată Codul Rutier. O găsești aici. Aceasta viza o modificare a legislației din România pentru a elimina obligația de a avea la motociclete și mopede, în permanență, la fiecare deplasare, două triunghiuri reflectorizante, trusă medicală și stingător de incendiu. Argumentele pentru lipsa necesității lor, dincolo de volumul semnificativ pe care astfel de mijloace de transport, de multe ori, nu îl au disponibil, sunt multe. Șocant este că sunt atât de multe încât au ajuns și la urechile legiuitorilor.
Codul Rutier de 20 de ani, schimbat
Bazele Codului Rutier din România au fost bătute în cuie prin OUG 195/2002, acum două decenii. Deși a suferit numeroase modificări între timp, adăugiri și abrogări de articole, niciun parlamentar nu a vrut să întindă o mână de ajutor piloților de motociclete și mopede.
În condiții ideale, mulți polițiști au ignorat acea bucată de legislație legată de obligativitatea extinctorului, a trusei medicale și triunghiurilor reflectorizante, dar, cu siguranță, au existat și excepții de la regulă. Excesul de zel, nu de puține ori, este o ”aptitudine” a agenților de circulație. Din acest motiv, pe 12 mai, trei motocicliști din Cluj au fost amendați tocmai din motivul detaliat mai sus, conform datelor obținute de Știri de Cluj.
„În ultimele zile a început să oprească motocicliști, eu fiind unul dintre abuzați, cerându-mi să prezint extinctor, 2 triunghiuri reflectorizante și trusă. Asta ca încăpățânare sau răzbunare, doar de dragul de a da amenzi pentru că nu a găsit neconformități sau alte abateri. Noi am fost opriți trei motocicliști, toți trei amendați pentru aberația respectivă”, a afirmat unul dintre cei sancționați de polițistul clujean.
După ce cazul respectiv s-a viralizat, câțiva parlamentari USR și PNL au depus un proiect de lege care exceptează conducătorii de motociclete și mopede să aibă la ei triunghiuri reflectorizante, trusă medicală și extinctor, din lipsă de spațiu. Modificarea Codului Rutier s-a produs.
„Adesea ne întâlnim cu erori în legea română, erori care nu sunt făcute cu rea-credință, ci au rămas scrise negru pe alb de-a lungul anilor, până când o situație le aduce înapoi la suprafață (…) Într-un caz recent din județul Cluj, a fost mediatizat faptul că un anume echipaj de poliție folosea acest tip de amendă ca pedeapsă pentu motocliștii asupra cărora nu se putea reține o altă ilegalitate. Acest abuz a fost facilitat de o astfel de lege fără utilitate, dar încă în vigoare”, a explicat senatorul USR Cristinel Gabriel Berea, unul dintre inițiatorii modificării.