Cum procedează românii ca să se pună la adăpost de inflație: șase din 10 spun că asta e singura soluție
În fața crizei inflaționiste record pentru ultimul deceniu, românii de rând încep să ia măsuri pentru a se proteja de valul de scumpiri. Cei mai mulți dintre aceștia sunt de părere că reducerea consumului este soluția cea mai accesibilă în contextul actual.
Potrivit datelor centralizate de Reveal Marketing Research, sase din zece români (58%) consideră că reducerea consumului este metoda prin care pot diminua impactul negativ al scumpirilor din ultima perioadă.
Practic, e nevoie să scazi nivelul de trai ca să poți supraviețui
Sintagma „scăderea consumului” pare destul de abstractă, însă în realitate ea se traduce prin reducerea nivelului de trai. Cu alte cuvinte, împovărați de prețurile tot mai mari, cu o putere de cumpărare deteriorată de la o lună la alta, românii preferă să cumpere din ce în ce mai puțin.
Totuși, există și români care consideră că nu trebuie să renunțe la anumite bunuri și servicii, ci trebuie să-și crească veniturile obținute lună de lună. Având venituri mai mari, majorate măcar cu procentul aferent ratei anuale a inflației, aceste persoane sunt conștiente de faptul că-și vor putea menține puterea de cumpărare în continuare, în pofida scumpirilor, deoarece vorbim despre un echilibru pe partea de venituri versus cheltuieli.
Sursa citată menționează că tinerii între 18 şi 24 de ani sunt cei mai puţin dispuşi să îşi schimbe stilul de viaţă şi să îşi modifice obiceiurile de consum (53%). Preponderent, la această categorie de vârstă regăsim cea mai puternică intenție de a solicita un salariu mai mare angajatorilor. 58% dintre respondenți s-au arătat adepți ai acestei strategii de a face față nivelului de trai din ce în ce mai scump.
Amintim faptul că previziunile economice referitoare la evoluția inflației nu sunt de natură să ne facă mai optimiști. Banca Națională a României anticipează că, în luna iunie, rata anuală a inflației va depăși pragul de 14%, ceea ce înseamnă un nou val de creșteri de preț. Scumpirile ar urma să facă un pas în spate de-abia în prima parte a anului viitor, cred analiștii economici.