Cetatea veche de 700 de ani din Transilvania pe care trebuie să o vizitezi măcar o dată în viața ta. Poți locui în ea ca un prinț medieval
În Transilvania se regăsește cetatea veche de șapte secole, loc pe care nu ar trebui să îl ratezi în această viață. Află detalii despre posibilul viitor punct al itinerariului tău.
În anul 1999, această cetate era înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, regăsindu-se în comuna Câlnic, județul Alba. Acest monument istoric a fost construit la mijlocul secolului al XIII-lea de către sașii din Transilvania.
Chyl de villa Kelnuk este conducătorul ridicat pe sași pe tron și este personajul de numele căruia sunt legate aceste prime menționări ale cetății. În anul 1269 acesta era înnobilat de către Ștefan al V-lea, iar la scurt timp a început ridicarea cetății.
Donjonul, turnul de locuință a fost ridicat în prima etapă a construcției, până în anul 1300, având trei niveluri. După aceea, zidurile au început să fie ridicate, formând un spațiu oval cu turnuri de apărare. Tot în acea perioadă, sistemul de apărare era prevăzut cu șanțul de apă ce înconjura cetatea.
Această cetate a fost reședința familiei până la începutul secolului al XV-lea. Undeva prin 1430, cetatea a fost vândută sașilor, iar un secol mai târziu, aceștia au început adaptarea fortificației la noile cerințe de apărare care prevedeau armele de foc.
Cetatea din Transilvania unde te poți caza peste noapte
Sașii au mai ridicat o incintă exterioară, însă mai joasă ce avea rolul de a opri artileria. Totodată, au fortificat turnul porții cu o barbacană, iar în curtea interioară au ridicat o capelă. De asemenea, curtea mai era prevăzută cu cămări pentru provizii și adăposturi pentru familiile localnicilor.
Chiar dacă ți se pare o imagine de basm, află că toate acestea pot fi vizitate și în prezent în cadrul unor tururi ghidate sau fără ghid. Acest monument a fost restaurat în perioada 1961-1964, iar cetatea este deschisă zilnic între orele 10:00 și 18:00.
Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Banii câștigați din vânzarea biletelor sau a suvenirurilor sunt investiți în reabilitarea cetății. De asemenea, pentru cei dornici de mai mult, aceștia se pot caza în două camere cu patru paturi.
Astfel, te poți caza într-un loc vechi de câteva secole. De asemenea, în cadrul cetății pot fi făcute contracost fotografii de modă sau artă. Totodată, pot fi oficiate și căsătorii. Din păcate, pandemia a determinat ca numărul vizitatorilor să scadă, administratorii fiind obișnuiți cu turiști din țări precum Spania, Germania, Italia sau Anglia.
Turiștii apreciază cel mai mult turnul clopotniței, acesta fiind cel mai înalt și de unde se poate observa întregul sat. În turn se regăsesc patru clopote mari care sunt trase în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare. Înălțimea acestui turn este de 24 de metri.
În pivniță pot fi regăsite câteva butoaie de stejar cu o capacitate de cinci tone. Întregul ansamblu înscris pe Lista UNESCO mai cuprinde și Casa parohială și Biserica Evanghelică fiind cunoscută de către localnici ca fiind cea „din Deal”.