Incendiu violent în Botoșani. Pompierii încearcă să stingă focul de peste 10 ore
A fost alertă într-o comună din Botoșani. Un incendiu a izbucnit luni noapte, în Concești. Flăcările care mocnesc de peste zece ore au cuprins un atelier de mobilă, o casă și o magazie.
Alertă la Botoșani. Un atelier de mobilă, cuprins de flăcări
Incendiul a fost atât de mare, încât se putea zări de la zeci de kilometri distanță. La fața locului acționeaza 22 de pompieri militari și voluntari din Dorohoi și Dărăbani, care au intervenit cu cinci autospeciale de intervenție cu apă și spumă pentru stingerea focului. Incendiul a fost anunțat puțin după ora 03.00.
Totul e de zece ori mai greu având în vedere cantitatea mare de lemne din atelier, dar și din cauza suprafeței mari mistuite de foc.
„La sosirea forțelor de intervenție, ardeau violent atelierul de mobilă, casa și un magazin. Flăcările puteau fi observate de la câțiva kilometri distanță. 22 de militari acționează și la această oră pentru stingerea ultimelor focare și înlăturarea efectelor. Intervenția este extrem de dificilă din cauza cantității mari de materiale combustibile care s-a aprins, dar și a suprafeței mari incendiate”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Păgubitul este omul de afaceri George Nazare, care și a pierdut în flăcări casa, magazinul cu tot restaurantul, dar și atelierul de mobilă din Concești. Pagubele sunt uriașe însă din fericire nu există victime. Pentru moment, nu se cunoaște cauza incendiului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani, Dorina Lupu, a venit cu mai multe explicații de la locul incidentului nefericit.
„Au fost distruse de flăcări : două hale producție, zona administrativă, un magazin, o vopsitorie, centrala termica, un depozit de deseuri și casa de locuit. Suprafața totală afectată a fost de aproximativ de 800 metri pătrați. Intervenția a durat mai bine de opt ore. Se fac cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzei de incendiu”, a precizat Lupu.