12 mai 2022 | 07:57

Avion în flăcări pe un aeroport din China. Aeronava a luat foc după ce a ieșit de pe pistă, sunt răniți

ULTIMA ORĂ
Avion în flăcări pe un aeroport din China. Aeronava a luat foc după ce a ieșit de pe pistă, sunt răniți

Un avion al companiei chineze Tibet Airlines a ieşit de pe pistă, joi dimineaţa, după care a luat foc pe aeroportul internaţional Chongqing (sud-vestul Chinei). Aeronava urma să efectueze o cursă către Lhasa, Tibet (sud-vest). Imaginile împărtășite de presa de stat chineză au arătat flăcări la aripa avionului afectat, în timp ce pasagerii îngroziți au fugit de la fața locului. Sunt persoane rănite. Compania aeriană a transmis că atât călătorii, cât şi echipajul sunt în siguranţă.

Panică pe un aeroport din China

O aeronavă a companiei Tibet Airlines a luat foc, joi, 12 mai, după ce a ieșit de pe pistă într-un aeroport chinez, dar toți pasagerii și echipajul au fost „evacuați în siguranță”, au anunțat autoritățile aeriene.

Avionul, care transporta 113 pasageri și nouă membri ai echipajului, trebuia să ajungă în sud-vestul orașului Nyingchi (Tibet), când au fost observate „anomalii”, așa că decolarea a fost suspendată, făcând ca acesta să iasă de pe pistă, a spus compania.

Un avion a luat foc în timp ce se pregătea să decoleze

Compania chineză Tibet Airlines a declarat că toți pasagerii și echipajul au fost evacuați dintr-un avion A319 Airbus (AIR.PA) care a luat foc după o decolare întreruptă în orașul Chongqing. Imaginile distribuite de mass-media au arătat flăcări la partea laterală a aeronavei, în timp ce pasagerii îngroziți fugeau de la fața locului. De asemenea, au fost observate urme de arsură care acoperă partea din față și o aripă. Aceasta din urmă fusese stropită cu apă pentru a stinge flăcările.

„Toți pasagerii și echipajul au fost evacuați în siguranță. Călătorii răniți se află la spital pentru îngrijiri”, a declarat Tibet Airlines.

40 de pasageri au suferit răni

Zborul TV9833 a deviat în timpul decolării și „partea stângă a nasului aeronavei a luat foc”, a spus Aeroportul Internațional Chongqing Jiangbei. Aproximativ 40 de pasageri cu răni ușoare (vânătăi și entorse) au fost duși la spital, a adăugat aeroportul.

Tragedie aviatică între Kunming la Guangzhou

Incidentul are loc după ce un avion al China Eastern, care călătorea de la Kunming la Guangzhou, s-a prăbușit de la 29.000 de metri într-un versant, ucigând toate cele 132 de persoane aflate la bord. Cutiile negre au fost recuperate și sunt analizate în Statele Unite, în speranța că va fi dezvăluit misterul din spatele tragediei. Imediat după prăbușire, instituțiile de presă și locuitorii au alergat la locul accidentului. Nu au existat probleme înainte de zbor și nici mărfuri declarate ca fiind periculoase în avion, potrivit autorităților.