12 iul. 2022 | 13:10

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, trimis în judecată de DNA în al doilea dosar

ULTIMA ORĂ
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, trimis în judecată de DNA în al doilea dosar

Costel Alexe are noi probleme cu legea. DNA l-a inculpat pe fostul ministru al Mediului și președinte al Consiliului Județean Iași, într-un dosar în care acesta este acuzat de infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

Vești proaste pentru fostul ministru al Mediului

Update 12 iulie, ora 13.07. Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul detașării lui Vlad Baba ca manager al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, la câteva ore după ce l-a angajat consilier. Astfel, procurorii anticorupție Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Costel Alexe, sub aspectul săvârșirii a două infracțiunii de abuz în serviciu.

DNA susține că, la 11 noiembrie 2020, Costel Alexe, beneficiind de ajutorul lui Radu Gabriel Apetrei, șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, detașarea lui Baba de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași.

Știrea inițială: DNA Iași a hotărât marți după amiază, 10 mai 2022,  punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

ALEXE COSTEL, președinte al Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

APETREI RADU-GABRIEL, șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

BABA VLAD-CORNELIU, consilier IA la cabinetul președintelui Consiliului Județean Iași, detașat ca manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Costel Alexe a profitat de poziția de președinte al Consiliului Județean Iași și a decis detașarea lui Corneliu Baba de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași.

De altfel, Baba ar fi fost numit peun termen limitat, fără concurs, pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Iași. În aceeași zi ar fi fost detașat pe funcția de manager interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași. Toată schimbare ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Județean Iași și Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași suma totală de 86.153 lei.

„Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași. Partidul Național Liberal a susținut permanent lupta împotriva corupției prin toate măsurile pe care le-a luat nu doar de când este la guvernare, ci și când a fost partid în opoziție. Și eu personal am susținut lupta împotriva corupției, am promovat integritatea în activitatea mea politică și așa voi proceda și de acum înainte”, a declarat Alexe, în primă instanță.