06 mai 2022 | 16:51

Salarii de 5.000 de lei fără facultate în România, refuzate: de ce se întâmplă asta pe șantierul unei autostrăzi din țară

BANI
Salarii de 5.000 de lei fără facultate în România, refuzate: de ce se întâmplă asta pe șantierul unei autostrăzi din țară

Angajatorii oferă salarii de 5.000 de lei chiar și persoanelor fără facultate, însă aceste oferte de muncă sunt refuzate. Află de ce are loc acest fenomen.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au oferit date pentru publicația „Adevărul” despre numărul de persoane care lucrează în prezent la tronsolul cinci al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Acolo, 626 de muncitori lucrează din data de 1 septembrie 2021, când au început lucrările.

Dintre aceștia, 47 de persoane sunt de naționalitate străină, fiind vorba despre asiatici care provin cu precădere din Vietnam. Potrivit surselor publicației menționate anterior, numărul angajaților străini de pe șantier va continua să crească.

Astfel, se estimează că până la data de 1 iulie 2022, numărul angajaților care lucrează la tronsonul Curtea de Argeș – Pitești va ajunge la 1.000 de muncitori, iar dintre aceștia, cel puțin 150 vor fi din Asia. În spatele acestui lucru există și un motiv.

Mulți români refuză salariile lunare nete de 5.000 de lei oferite de către angajator pentru a munci pe șantier, astfel că asiaticii acceptă această remunerație. Șantierul a fost organizat în comuna județului Argeș, Merișani, acolo unde sunt prezente zeci de utilaje.

Românii refuză salarii de 5.000 de lei

Primăria Merișani a pus la dispoziția companiei Astaldi, cea care se ocupă de realizarea tronsonului cinci al autostrăzii, o școală dezafectată pentru a-și organiza acolo sediu șantierului. Italienii au investit deja în ea, reabilitând-o.

„Au fost angajaţi destui de la noi din comună. Problema e că sunt şi destui care refuză salariile bune oferite de italieni pe şantier. Am avut destule cazuri de oameni care au preferat să stea acasă în continuare pe un ajutor social de câteva sute de lei, în loc să primească 5.000 de lei salariu. Şi asta în condiţiile în care şantierul e la doar câţiva kilometri de locuinţele unora dintre cei care primesc ajutoare sociale.

E greu cu unii români, s-au obişnuit cu ajutoare sociale şi nu prea îi mai interesează munca. La unii, lenea e atât de mare cum nu vă puteţi imagina… Italienii au pus multe anunţuri de angajare, dar prea puţini sunt interesaţi. Culmea e că au venit mai mulţi oameni din alte judeţe să se angajeze aici pe şantier”, au declarat pentru „Adevărul” reprezentanţi ai Primăriei Merişani.

Această secțiune de autostradă are o lungime de 30,35 kilometri, iar contractul a fost semnat în urmă cu doi ani împreună cu compania italiană menționată anterior. Contractul are o valoare de 1,7 miliarde de lei fără TVA, sursa venind din fonduri europene nerambursabile. Teoretic, această porțiune de autostradă ar trebui finalizată până în septembrie 2025, potrivit Adevărul.ro.