05 mai 2022 | 12:35

Incident la Spitalului Județean Târgu-Jiu. Două asistente au tăiat o parte din mâna unui pacient, încercând să îi scoată branula

ULTIMA ORĂ
Incident la Spitalului Județean Târgu-Jiu. Două asistente au tăiat o parte din mâna unui pacient, încercând să îi scoată branula

Sancțiuni severe date de conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu celor două angajate care nu au îngrijit corespunzător un pacient. Victima e un pacient în vârstă, din Gorj, căruia cele două angajate i-au produs răni grave atunci când i-au scos branula din braț.

Sancțiuni pentru asistentele care au tratat neglijent un pacient

Angajatele de la secția Medicală I a Spitalului Județean de Urgentă din Târgu-Jiu au primit sanctiunea de a avea salariului cu 10% pentru următoarele trei luni.

Comisia de disciplină a unității sanitare le-a declarat vinovate de producerea unor leziuni la braț unui pacient în vârsta de 80 de ani. Pacientul a ajuns pe mâna medicilor cu probleme respiratorii, iar în cauză i s-au administrat tratamente prin venă. La momentul externării, cele două angajate iau scos branula din brat cu foarfeca, moment în care i-au tăiat și o parte din mână.

Pacientul a ajuns acasă cu leziuni majore, iar familia a făcut o solicitare conducerii spitalului care a demarat o anchetă.

„Când m-am dus să îl iau pe tatăl meu de la spital, am observat că este tăiat la mână şi cu răni foarte urâte. Tatăl mi-a povestit că în momentul în care o asistentă a vrută să-i scoată flexura nu a putut să-i dea jos bandajul şi a băgat foarfeca, astfel că l-a tăiat la mână“, a spus fiul victimei.

În urma acesteia, cele două asistente medicale au fost sancționate.

„Comisia de cercetare disciplinară a finalizat raportul în ceea ce priveşte aspectele prezentate în mass media, în data de 11 aprilie 2022, legate de cazul unui pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. În baza raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară, pe data de 3 mai 2022, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a decis sancţionarea a două asistente medicale care au avut în grijă pacientul, în perioada internării acestuia în Secţia Medicină Internă I.

Astfel, au fost sancţionate două asistente medicale cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 30 de zile”, respectiv cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile”. În acest sens, urmează a fi emise dispoziţiile de sancţionare disciplinară pentru cele două angajate ale Secţiei Medicină Internă I. Cele două salariate nu au mai fost sancţionate disciplinar în trecut“, au declarat reprezentanții Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.