29 apr. 2022 | 09:00

Se întâmplă cu comoara României din adâncuri și ne interesează pe toți: schimbări importante la Neptun Deep, în Marea Neagră

ACTUALITATE
Se întâmplă cu comoara României din adâncuri și ne interesează pe toți: schimbări importante la Neptun Deep, în Marea Neagră

Șansele ca românii să fie primii care vor avea de câștigat din gazele din Marea Neagră au crescut semnificativ ieri, odată cu o importantă tranzacție legată de depozitele Neptun Deep.

Romgaz este cel mai mare producător de gaze naturale din România și o companie controlată de statul Român. Acum, Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz și-a dat acordul pentru achiziția participației ExxonMobil în perimetrul Neptun Deep. Ca referință, americanii de la Exxon dețineau drepturile asupra a 50% din offshore, conform unor surse apropiate de subiect.

Romgaz și gazele naturale din Marea Neagră

Romgaz achiziționează drepturile asupra a 50% din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră de la ExxonMobil, conform deciziei AGA Romgaz. Preţul de achiziţie care va fi achitat de către Romgaz pentru contravaloarea tuturor acţiunilor emise va fi de 1,060 miliarde dolari.

Ca referință, decizia Romgaz vine ca o surpriză, în contextul în care ExxonMobil și OMV Petrom au fost încă de la început parteneri egali în proiectul de exploatare al gazelor naturale din Marea Neagră intitulat Neptun Deep. Conform analiștilor, regiunea găzduiește zăcăminte estimate între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Efortul financiar de aproximativ un miliard de dolari al Romgaz vine după ce anunțul ExxonMobil de a părăsi România. Cel mai probabil, acea decizie a fost o consecință a amânării la infinit a proiectului de modificare a legii offshore. Întâmplarea face că, la ora actuală, documentul legislativ vital pentru continuare proiectului a fost trimis în Parlament și, din câte se pare, face subiectului unor dezbateri în procedură de urgență. Premierul a promis deja că ar trebui să vedem gaze din Marea Neagră înaintea finelui acestui an.

În ceea ce privește rolul OMV Petrom în ecuație, compania a precizat că, în funcție de modul în care progresează legea offshore în Parlament, este posibil ca anul viitor să ia decizia de a investi în proiectul Neptun Deep. Nu de alta, dar după finalizarea achiziției părții ExxonMobil din proiect de către Romgaz, OMV Petrom va juca rolul de operator al proiectului, în locul americanilor. Conform datelor obținute de Focus Energetic, tranzacția a trebui să fie semnată pe 3 mai.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele