18 apr. 2022 | 17:38

Banii s-au scumpit și pentru stat: ne îngropăm în datorii, iar asta ne va costa scump

ACTUALITATE
Banii s-au scumpit și pentru stat: ne îngropăm în datorii, iar asta ne va costa scump

România se confruntă cu o scumpire a finanțării. Problema este, totuși, nu doar că banii s-au scumpit pentru statul român, dar am ajuns să plătim cea mai usturătoare finanțare din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit celor mai recente date furnizate de Banca Centrală Europeană.

Instituția transmite faptul că dobânzile bondurilor româneşti pe termen lung (10 ani) s-au dublat în ultimul an.

„BCE arată că bondurile României pe 10 ani sunt remunerate cu o dobândă de 6,20% la final de martie 2022, în timp ce ale ţării vecine, Bulgaria, sunt taxate cu doar 1,09%. Dobânda la titlurile de stat ale României a crescut de 2,09 ori în ultimul an, în timp ce Bulgaria, are o rată a împrumutului pe termen lung de şase ori mai mică decât România (…)

Aproape la fel de scump ca noi se împrumută Ungaria, unde dobânda bondurilor pe 10 ani a ajuns la 5,92% de la 2,68% în martie 2021. Urmează apoi Polonia cu 4,83% dobânda în martie 2022 faţă de numai 1,53% în martie 2021. Urmează Cehia cu 3,53% la final de martie 2022, dar cu o accelerare ceva mai mică a scumpirilor la împrumuturi: dobânda pe 10 ani în martie 2021 a fost de 1,87%”, arată datele unei analize economica.net.

Ne scufundăm în datorii

Luna aceasta, țara noastră a mai primit o veste proastă, dar de data aceasta pe plan intern. Se pare că datoria noastră publică a depășit din nou pragul de 50% din Produsul Intern Brut (PIB).

Conform datelor transmise de Ministerul Finanțelor, la sfârșitul lui februarie 2022 datoria publică a României, atât în lei cât și în valută, a fost de 596,899 miliarde de lei. Asistăm, deci, la o creștere cu 20,2 miliarde de lei față de începutul anului.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 497,556 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat, în timp ce împrumuturile însumau 90,1 miliarde de lei, iar datoria guvernamentală a atins 265,987 miliarde de lei. Totodată, o suma de 284,398 miliarde de lei reprezenta datorie guvernamentală în euro și aproape 45 miliarde de lei echivalent datorie în dolari americani.