14 apr. 2022 | 07:30

Cea mai nouă Tesla este un model mai vechi, dar altfel: noutățile pe care ți le doreai demult

ACTUALITATE
Cea mai nouă Tesla este un model mai vechi, dar altfel: noutățile pe care ți le doreai demult

Spre deosebire de alți producători de pe piață, Tesla nu are un portofoliu foarte diversificat de autoturisme, dar oferă o sumedenie de versiuni pentru fiecare dintre ele. Uneori, diferențele sunt atât de mari, încât percepția generală este că s-a lansat un model nou, ca în cazul ”noului” Model Y.

Angajații Tesla se pot deja bucura de un Model Y mai ieftin și cu baterii mai mari pe care îl pot cumpăra. Acesta ar trebui să fie disponibil și pentru populația de rând în următoarele luni, dar cel mai important este că există.

Noul Model Y, mai ieftin și cu baterii mai mari

Una dintre cele mai mari baterii pe care Tesla le include în mașinile sale sunt cu 4680 de celule, iar acum este disponibilă într-un Model Y, conform datelor obținute de Electrek.

Ca referință, un Model Y în versiunea Standard Range AWD cu acumulator cu 4680 de celule vine la pachet cu o autonomie de 450 kilometri și o abilitate de accelerație de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 5 secunde. Prețul de achiziție este de 60.000 de dolari, cu 3000 mai puțin decât versiunea Long Range AWD. Abrevierea de la final se referă la All-wheel Drive (tracțiune integrală 4×4).

Surse apropiate de publicația citată au menționat că, deși noua variantă de Model Y este disponibilă momentan doar pentru angajați, nu ar trebui să dureze mai mult de câteva săptămâni până când va putea pune orice mâna pe un exemplar.

Printre alte particularități care fac diferența dintre acest model și alte versiuni mai vechi de Model Y, se numără cotiera centrală cu sistem magnetic, respectiv acoperitoarea din portbagaj care, aparent, nu era o dotare standard. Primele astfel de unități au fost deja livrate angajaților săptămâna trecută.

Piesa de rezistență a acestor mașini este însă bateria cu 4680 de celule. Aceasta este de două ori mai mare decât cea anterioară, dar are o capacitate de cinci ori mai mare. Ține de producător dacă va implementa baterii mai mici cu o asemenea densitate, câștigând spațiu sau va opta pentru mărirea autonomiei. Indiferent de scenariu, cu astfel de actualizări tehnologice, ne apropiem un pic mai multe de acea mașină Tesla de 25.000 de dolari pe care a tot vehiculat-o Elon Musk.  

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele