Bărbatul care a vandalizat vila lui Traian Băsescu s-a întors cu un mesaj pentru Klaus Iohannis. Ce a scris pe gardul Palatului Cotroceni
Scandal la Cotroceni. Marian Căpăţână, bărbatul care a vandalizat gardul vilei din care urmează a fi evacuat fostul șef de stat, Traian Băsescu, a repetat gestul, dar de această dată la sediul președinției. Acesta a scris pe gardul de la Palatul Cotroceni: „Iohannis, trădător“. Fostul deputat PNL este cunoscut ca un apropiat al grupării conduse de Bercea Mondial. Mai multe detalii, în continuare.
Bărbatul care a vandalizat vila lui Băsescu s-a întors cu un mesaj pentru Iohannis
După ce a vandalizat vila de protocol din care urmează să fie evacuat fostul președinte, Traian Băsescu, Marian Căpățână face scandal și la Palatul Cotroceni. Agresorul a scris pe gardul sediului președinției „Iohannis, trădător“.
Căpățână, fost preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt, condamnat la închisoare cu executare alături de Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, este cunoscut ca un apropiat al grupării conduse de Bercea Mondial.
Acesta a fost condamnat în dosarul şpăgii de la Bercea Mondial, după ce ar fi intermediat şpaga din dosarul fratelui fostului preşedinte, Traian Băsescu.
Gardul palatului Cotroceni a fost vandalizat luni, iar autorul este același: Marian Căpățână. Bărbatul a scris cu vopsea, săptămâna trecută, pe gardul de la vila RA-APPS în care a locuit Băsescu și familia sa în ultimii ani.
Astfel, individul s-a ales cu un nou dosar penal (pentru distrugere, întrucât este vorba de o clădire de patrimoniu), după ce a venit cu vopsea și cătușe la Cotroceni.
Urmează un text şi pentru fostul premier, Victor Ponta
Agresorul a fost surprins în trafic în momentul în care intra înapoi în maşină. Jandarmii de la Cotroceni au sesizat Poliţia. Marian Căpăţână a primit o amendă de 500 de lei de Jandarmeria Română, pentru gestul său.
În plus, Poliţia a deschis şi dosar penal pentru distrugere, cum s-a întâmplat și în cazul vilei lui Traian Băsescu. După spusele bărbatului, următorul vizat este fostul premier, Victor Ponta, căruia intenționează să-i lase un mesaj.
„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care se observă un bărbat care inscripționează un text, cu un spray cu vopsea, pe gardul împrejmuitor al Palatului Cotroceni, facem precizarea că în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Persoana în cauză a fost identificată, iar cercetările sunt efectuate de Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5“, a transmis DGPMB.