Secretul succesului Marvel, dezvăluit: ce face gigantul diferit față de concurență
Regizorul „Avengers: Endgame”, Joe Russo, a susținut că Marvel a abordat mereu diferit peliculele sale, astfel că, această metodă i-a adus, în cele din urmă, succesul.
Mai exact, el a spus că Marvel nu a avut niciodată un plan bine bătut în cuie, pentru filmele sale. Marvel Studios și-a dezvoltat o reputație aparte, în ani, iar acest succes pare să dăinuie chiar și acum, în 2022, când cinematografia este pur și simplu acaparată de companie (unii ar zice chiar „sufocată”). Totul a început cu „Iron Man”, în 2008, an care a schimbat pentru totdeauna lumea filmelor, la nivel mondial.
Apoi, în 2014, Studiourile Marvel au anunțat „Avengers: Infinity War Part II”, care a apărut în 2019, marcând un alt succes fără egal. Planurile Marvel s-au schimbat foarte mult de-a lungul anilor: multe filme au fost abandonate, altele adăugate, amestecate între ele și chiar regândite. Spre exemplu, „Avengers: Infinity War Part II” s-a transformat în „Avengers: Endgame”.
Marvel mizează pe adaptabilitate, din câte se poate observa
Într-un interviu acordat pentru publicația Deadline, la Festivalul Internațional de Film Sands din St. Andrews, Scoția, regizorul „Avengers: Endgame”, Joe Russo, a sugerat că reputația inconsecvenței ar fi una exagerată. Potrivit lui Russo, secretul succesului Marvel constă, de fapt, în adaptabilitatea companiei de film.
„Modul în care funcționează Marvel – și sunt sigur că la un moment dat cineva va vorbi în detaliu despre asta – este că nu există cu adevărat un plan. Există o idee, dar nu poți avea un plan. Nu există niciun plan. Deci, este vorba despre mult entuziasm, dar și despre idei care s-au concretizat pe măsură ce timpul a trecut, Și au existat, de asemenea, multe speranțe. Spre exemplu, multe dintre scene au fost inventate între filme. Ba chiar, unele dintre cele mai bune scene au fost gândite în felul acesta”, a declarat Joe Russo, pentru publicația amintită anterior.