23 mart. 2022 | 14:55

Nicholas Cage, despre marele exclus de la premiile Oscar, Pig: „Filmul acesta spune o poveste”

ACTUALITATE
Nicholas Cage, despre marele exclus de la premiile Oscar, Pig: „Filmul acesta spune o poveste”

Nicolas Cage a vorbit despre excluderea filmului său, „Pig”, de la premiile Oscar, de anul acesta, într-un nou interviu, dar și despre modul în care această peliculă i-a influențat viața.

Actorul a spus că nu se aștepta la nicio nominalizare, așa că excluderea „Pig”, de la premiile Oscar, nu e o surpriză majoră pentru el.

Nicholas Cage, câștigător la Oscar, în trecut, joacă rolul lui Robin „Rob” Field, un fost bucătar din Portland, care practică acum meseria de vânător de trufe și trăiește retras în sălbăticia din Oregon. Când companionul său, un porc, este răpit, iar Rob bătut, el trebuie să se întoarcă în trecutul său, cu ajutorul tânărului și neexperimentatui Amir, pentru a-și găsi porcul.

Alături de Cage, distribuția „Pig” mai fac parte Alex Wolff, Adam Arkin, Nina Belforte, Gretchen Corbett și David Knell. Scris și regizat de Michael Sarnoski, filmul a primit recenzii excelente din partea criticilor și a publicului, deopotrivă, atât pentru interpretarea lui Nicholas Cage, cât și pentru tonul și povestea subversivă. În ciuda recenziilor pozitive, „Pig” a fost exclus de la ceremoniile importante ale premiilor din acest an.

Nicholas Cage, despre „Pig” și relația filmului cu cele mai importante gale de premiere

Într-un interviu recent, Nicholas Cage a vorbit despre „Pig”, dar și despre modul în care acest film i-a influențat cariera.

„De obicei nu fac campanie publicitară pentru filmele în care joc, însă Pig este unul dintre cele două filme, din ultimii 43 de ani, care poate fi catalogat ca fiind, într-adevăr, ca un fulger într-o sticlă”, a spus Nicholas Cage, sugerând că „Pig” este unul dintre filmele sale preferate, în care a jucat.

„Celălalt a fost Leaving Las Vegas”, a adăugat actorul.

„Filmul a apărut în iulie și nu a primit atenția meritată la festivalurile de film. Thierry Fremaux (n.red. premiile Cannes) a refuzat. Nu mă așteptam vreodată la o nominalizare. Filmula cesta spune o poveste. A devenit aproape ca un cântec popular, mai ales în contextul pandemiei și al restricțiilor. Pot spune că Pig și-a îndeplinit misiune”, a concluzionat Nicholas Cage.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele